Egoist sau generos?

Pentru un jurnalist, nu-i dilema mai mare: ce sa aduni? Hartie in stive, in saci, in munti care sfarsesc prin a umple debaraua? Semne, cu miile, in harduri distruse in vreun scurt-circuit nepasator in problema posteritatii tale? Scrisorile oamenilor, vorbele lor bune, nervii si chistoacele de milioane de kilometri puse cap la cap, pe care le-ai lasat in redactiile vietii tale?

Decupajele din reviste, de care acum iti vine sa razi? Casete cu imagini pastoase, din locuri imposibil de identificat, cu un comentariu din off care iti pare la fel de indepartat acum, ca anii '50 despre care citeai in epoca...? Ce sa pastrezi, cu ce te alegi, ce ramane, pana la urma, din cariera unui jurnalist? Ce lasa copiilor, daca are timp cumva sa-i faca si sa-i creasca si sa le explice ai cui sunt?

Opera. Daca se poate, chiar opera de asanare sociala, de imbunatatire funciara a moravurilor, de combatere de la radacina a daunatorilor. Opera jurnalistului, asa cum o vede publicul, acela tinut de vorba in sondaje si intrebat pe strada, cand n-ai nimic mai bun sa umpli jurnalul. Vedeti dumneavoastra, treaba noastra e sa facem bine societatii. Nu bani.

Asta e o viziune a presei, nu mereu cea in care credem. Si nu putem sa credem in ea nu pentru ca ne dorim avere, ci pentru ca stim sigur ca nu putem sa facem mereu bine. Presa, pana la urma, e o suma de influente, in care adevarul e doar una dintre ele. In rest sunt oamenii si interesele lor, fiecare dand un branci mai mare sau mai mic carutei noastre cu mesaje, zdruncinate si amestecate: comedie si deces, vene taiate si paiete, multa imaginatie si cate stereotipuri va doriti. Chiar, mai vreti multe?

E usor sa fii dezamagit ca jurnalist de profesie. N-ai avantajul doctorului, sa-ti vezi pacientul plecand acasa pe picioarele lui. N-ai bucuria arhitectului, sa treci pe langa casa ta, chiar daca e locuita de altul. N-ai nici macar gloria trupei la moda: jurnalistul adevarat, ala care scrie, adica, nu e tras de maneca pe strada dupa autografe.

Singurul lucru care se intampla datorita presei, singurul lucru care ne indreptateste sa credem ca mai existam, e gestul simplu prin care vanzatorul asaza un rand nou de ziare pe taraba. Ma rog, merge si-un text pus de webmaster pe site, ca sa nu ramanem ancorati in proiect. Dar esenta asta e: nu ne ocupam cu lucruri vizibile, mari, grandioase. Nu schimbam mersul lumii, suntem doar folositi pentru asta. Misiunea noastra indeplinita e aceea ca voi sa platiti ceva nou azi si sa va plictisiti suficient de repede incat sa mai cereti si maine.

Nici publicul nu stie pe cine poate iubi mai tare: pe jurnalistul bogat, pe jurnalistul agent sau pe jurnalistul sarac si cinstit? Ce va doriti, dragi doamne si domni? Va mai uitati la noi, chiar stiind c-avem elicopter pe casa? Sau inca mai cautati pe omul acela capabil, ca Nazariteanul, sa se jertfeasca pe crucea de lana a puloverului ieftin din en gross-ul Europa? Pe cine vreti? Cum dati cu banul?

Egoist? Sau generos?