Fosta mea colega de redactie, Alina Gavrila, si-a propus sa ma faca "vedeta virtuala". Inainte de a da Bucurestiul pe Toronto, Bucurestiul care, fie cum o fi, tot orasul meu de dor ramane, mi-a sugerat sa-mi fac blog sa citeasca si cei ramasi acasa cum e viata la umbra Artarului. Ca si acum, prima postare a fost cea mai grea. Dupa, nu m-am mai oprit.
Pentru ca nu va cunosc si inca nu ma stiti, asa cum obisnuiesc si canadienii la o prima intalnire, o sa ma introduc. Traiesc in Toronto de vreo doi ani si tot de vreo doi ani scriu pe blog despre cum traiesc eu in Toronto. Scriu despre mine pentru ca altceva nu cunosc mai bine.
Dupa ce in tara mi-am pus toata mana in serviciul ziaristicii, am decis impreuna cu prietenul meu sa incercam macar cu degetul marea si dincolo de Ocean. Am ajuns in Canada asa cum am plecat din Romania: cu doua bagaje. Am luat-o de la capat la capatul celalalt al lumii, dupa ce acasa am renuntat la tot ce aveam: o chirie in Drumul Taberei si-un motan cu probleme psihice. De motan nu-mi mai fac ganduri rele. A fugit de acasa cand ii faceam si lui actele de emigrare. Mitica a fost mai precaut. Nu degeaba se zice ca animalele sunt mai destepte decat oamenii.Cand am aterizat in Toronto, se invartea autostrada cu mine, dupa 16 ore de zbor.
Asta imi aduc bine aminte. Apoi, ne-au gazduit, vreo trei zile, niste romani de omenie, care ne-au aruncat apoi in strada. Nu cititi de-a-ndoaselea. Oamenii au fost tare cumsecade si primitori, dar doar n-am venit la ei in vizita. Trebuia sa ne luam si talpasita. Ne-am inchiriat un apartament si l-am mobilat cu gust din bunavointa altor romani carora le prisoseau usi de dulapuri si picioare de scaune prin garaje. Ne-au dat oamenii si olite, si cutite, adica, ce vreau sa va zic e ca am inceput totul de la furculita. Dar acestea sunt amintiri vechi de-acum, ca in doi ani am avut timp s-o facem si noi pe-a nasii cu alti romani, mai noi ca noi....Canada este o tara tare faina.
Dar nu va ganditi la caini cu cozonac pe coada, pentru ca in materie de maidanezi, Canada e plina de ratoni. Ii poti vedea noapte de noapte cum isi fac proviziile din tomberoanele de gunoi legate cu lanturi, tot din cauza lor. Iar veveritele, alta specie de maidanezi canadieni, care stiu sa traverseze strada, ca la semafor, animeaza si dau miscare imenselor parcuri torontoneze. Tara a artarilor si a lacurilor, a multiculturalismului si a oamenilor politicosi, Canada ramane o destinatie ravnita de multa lume. Desi noi nu vorbim aici despre turisti si obiective aferente, sa ne intelegem :). Fac doar cateva genuflexiuni de incalzire intr-o scurta introducere si ca sa scap de trac. Tony Blair parca zicea ca masura unei tari poate fi data de cati oameni isi doresc sa vina in sau cati isi doresc sa plece din...In Canada, oameni vin si pleaca...Pozele de mai joase, realizate de-a lungul timpului, o descriu mai bine decat o pot face eu in cuvinte...
Cititi, daca vreti, si jurnalul meu, Expat in Canada...
Posteaza comentariu