E oficial. Studenţii canadieni sunt plictisitori. Ei cred că sunt "party animals", în realitate, însă, potrivit primului studiu naţional privind sănătatea studenţilor din colegiile şi universităţile canadiene, preluat de Metro News o treime dintre ei spun că nu au consumat deloc alcool în ultima lună, iar majoritatea nu au fumat o ţigară sau marijuana, în tot acest timp.
O treime dintre ei apelează, în schimb, la consumul de băuturi non-alcoolice, beau alcool după ce mănâncă în prealabil sau îşi stabilesc un anumit număr de băuturi pe care să le consume.
Pe de altă parte, poartă centura de siguranţă şi casca de protecţie când merg cu bicicleta, îşi fac vaccinurile necesare şi merg regulat la dentist.
Jumătate dintre ei sunt monogami, susţinând că nu au avut decât un singur partener sexual în ultimul an.Dar nu este de mirare că nu sunt "party animals" aşa cum cred ei, având în vedere că sunt foarte stresaţi şi extenuaţi de carierele lor academice, potrivit aceluiaşi studiu dat publicităţii la începutul acestei săptămâni de către Asociaţia Serviciilor Studenţeşti din Colegiile şi Universităţile Canadiene, realizat pe un eşantion de 30.000 de studenţi.
Aproape 90% dintre respondenţi au spus că s-au simţit depăşiţi de tot ce au de făcut în acest sens.Mai mult de jumătate au declarat că s-au simţit fără speranţă sau singuri în ultimul an, iar aproximativ 10% au luat în considerare sinuciderea. Citiți mai multe pe Expat în Canada...