SOS Satele Copiilor România, alături de numeroase persoane publice, a organizat ieri Ziua Porților Deschise, un eveniment creativ, dulce și amuzant prin care își continuă campania “Cel mai important cuvânt”.
Ziua Porților Deschise din cadrul SOS Satul Copiilor București a avut ca scop conștientizarea nevoilor copiilor defavorizați din comunitate, precum și importanța strângerii de fonduri, cu ajutorul cărora aceștia pot fi integrați în familia SOS și, ulterior, în societate. Pentru a oferi copiilor separați de familiile biologice a doua șansă la o copilărie fericită, în luna octombrie a fost lansată campania de strângere de fonduri prin SMS, “Cel mai important cuvânt”, prin care fiecare dintre noi poate face un act de generozitate, donând lunar 2 euro prin trimiterea unui mesaj cu textul MAMA la numărul 8844.
De Ziua Porților Deschise, copiii din SOS Satul Copiilor București au primit vizita a numeroase persoane publice, cărora cei mici le-au fost ghizi în turul Satului SOS. Astfel, ei au avut ocazia de a le arăta cum decurge o zi din viața lor în familia SOS, pentru ca apoi să aibă parte de un atelier creativ, foarte distractiv. În cadrul atelierului, micuții au ornat brioșe pufoase și biscuiți uriași alături de Florin Dumitrescu și Sorin Bontea, cei mai pricepuți într-ale bucătăriei, care au atras atenția copiilor prin decorațiuni hazlii și situații comice.
Mămicile Giulia Anghelescu, Alina Chivulescu, Cătălina Grama – Jojo, Ellie White, Carmen Negoiță, Monica Davidescu, Diana Munteanu și Livia Graur nu s-au lăsat mai prejos și au captat atenția micuților prin dibăcia cu care au garnisit gustoasele brioșe. Lor li s-au alăturat și Doru Todoruț, Jorge și Mihai Chițu, câștigătorul concursului Vocea României. Valentina Pelinel, Ela Crăciun, Camelia Bălțoi, Sophia, Alexandra Ungureanu și Andreea Moldovan – AMI au fost prezențele vesele, care au trăit momente magice alături de copii.
După o zi delicioasă, petrecută într-o atmosferă de poveste, încarcată de veselia și zâmbetele copiilor de la SOS Satul Copiilor București, vedetele au declarat Ziua Porților Deschise una dintre cele mai frumoase experiențe, care i-a încărcat cu energie pozitivă și i-a învățat să dăruiască din timpul și grija lor celor mai puțin norocoși. Clipele petrecute în preajma copiilor din Satul SOS i-a determinat să îi îndemne și pe prieteni să trimită SMS cu textul MAMA la 8844, pentru a veni în ajutorul copiilor cu suma de 2 euro lunar.
© Copyright:
Ziua Porților Deschise SOS Satele Copiilor București
Brioșe pufoase și decoruri delicioase pregătite de vedete și copii.
Posteaza comentariu