Antreprenorii din domeniile creative mai au timp până pe 21 noiembrie pentru a se înscrie în proiectul care le pune la dispoziție propriul magazin în Băneasa Shopping City. MOOZA Pop-Up Store le oferă acestora o primă experiență comercială completă.
Aflat la cea de-a doua ediție, MOOZA Pop-Up Store va găzdui un nou câștigător în prima parte a anului 2015. Pentru a-și putea vinde produsele în magazinul din Băneasa Shopping City, antreprenorii trebuie să dovedească faptul că brandul lor se află printre favoritele publicului, obținând cel mai mare număr de voturi pe platforma online dedicată.
Pașii pe care antreprenorii trebuie să îi urmeze în cursa pentru propriul magazin în mall sunt simpli:
Înscriere: Până pe 21 noiembrie, trebuie să creeze un material video de promovare pentru brandul și produsele lor, pe care să îl urce pe platforma online www.moozapopupstore.ro.
Votare: Între 22 noiembrie 2014 – 15 ianuarie 2015, antreprenorii trebuie să strângă cel mai mare număr de voturi pentru videoclipul lor. Pe durata votării, designerii înscriși în proiect se vor bucura în mod egal de promovare pe canalele online de comunicare ale Băneasa Shopping City: Facebook, YouTube, Pinterest și Google+.
Prin intermediul MOOZA Pop Up Store, Băneasa Shopping City își propune să susțină tinerii antreprenori din domeniile creative, care au o prezență preponderent online, să-și dezvolte afacerea, oferindu-le o primă experiență comercială în mediul offline. Această inițiativă unică în România se adresează business-urilor din domenii precum designul vestimentar și de accesorii, design interior sau de produs, produse cosmetice, jucării sau produse IT.
Prima ediție MOOZA Pop-Up Store a oferit deja o primă experiență comercială în mall pentru două dintre cele mai apreciate tinere branduri românești: PORC și Boemo. Începând cu luna noiembrie, la MOOZA Pop-Up Store se va regăsi și brandul Bon Bijou.
Mai multe detalii despre MOOZA Pop-Up Store sunt disponibile în secțiunea dedicată http://www.moozapopupstore.ro/
© Copyright:
Vinerea aceasta este ultima șansă de înscriere în proiectul MOOZA Pop-Up Store!
Proiectul inițiat de Băneasa Shopping City este la cea de-a doua ediție și oferă șansa unui antreprenor de a câștiga propriul magazin în mall.
Posteaza comentariu