Distribuția:Arabela Neazi, Neculai Predica, Marius Călugăriţa, Veaceslav Grosu, Anka Levana, Cristina Cârcei, Natalie Ester, Darius Daradici, Viorel Manole
Regia: Alexander Hausvater
Sinopsis: Willkommen, bienvenue, welcome! Fremde, etranger, stranger!
Spectacolul regizat de Alexander Hausvater este un cabaret de teatru, dans, muzică, într-un amestec al stilurilor de joc, text, imagine, operă, comedie, frenezie, alcool, senzualitate, sexualitate. Prin grotesc, ironie, umor negru, macabru, magia cabaretului cristalizează relaţia imposibilă dintre Frau Hess - extremă, excentrică, aristocrată, membră a Partidului Naţional Socialist - și Isaac Baum, evreul mândru, măcinat de conflictul renunţării la propria identitate, pentru a face parte din lumea ei. Cine e torţionarul? Cine e victima?!
Într-o perioadă tulburătoare, derutantă (Germania anului 1944), conştiinta lor intră în proces cu istoria, pentru asumarea vinei, iar suferinţa le ascute sensibilitatea la acuzaţiile care li se aduc.
Într-un univers al inconştientului şi al subconştientului, unde ceea ce auziţi nu este ceea ce se spune, ceea ce se cântă nu este ceea ce se simte şi ceea ce pare nu este ceea ce este, ceilalti actori wagnerieni sunt cioburile de emoţie şi de gândire ale personajelor principale. Trupa Teatrului Evreiesc de Stat caută să redescopere noi sensuri şi să arunce o privire asupra unui subiect ce pare epuizat, dar din nefericire este inepuizabil. O privire lucidă, violentă, gravă, curajoasă asupra tragediei despre care ”Istoria nu cunoaşte o distrugere a vieţii umane comparabilă cu aceasta.” (Witold Pilecki)
ÎN VIZITĂ LA DOMNUL GREEN - Miercuri, 10 decembrie, ora 19.00, Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei (Izvor)
Distribuția: Virgil Ogășanu, Tudor Istodor
Regia: Erwin Șimșensohn
Sinopsis: Un bătrân evreu văduv din Manhattan a renunţat să se mai bucure de viaţă, trăind într-o izolare fizică şi spirituală autoimpusă. Întâlnirea cu Ross, un tânăr sofisticat, provoacă incursiuni în trecut, aduce la suprafață vechi secrete de familie și sentimente reprimate. O poveste captivantă cu final neașteptat și emoționant...
„În vizită la domnul Green” are o viaţă artistică pe care nu mi-am imaginat-o acum câţiva ani când m-am aşezat la masa de scris pentru a relata această poveste extrem de apropiată, de personală. Nu am visat vreodată că o sală plină de oameni necunoscuţi vor urmări (aşezaţi) în întuneric piesa mea la Bucureşti. O consider o mare favoare şi o mare responsabilitate. (Jeff Baron)
MAZL TOV... AND JUSTICE FOR ALL! - Luni, 15 decembrie, ora 19.00, Palatul Național al Copiilor
Distribuția: Leonie Waldman Eliad, Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Cătălin Stelian, Maia Morgenstern, Cabiria Morgenstern
Regia: Andrei Munteanu
Sinopsis: Spectacolul este o comedie cu focuri sale de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva vicisitudinilor vieţii, pe care evreii au exersat-o îndelung. Cine nu crede, să-ncerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului umorist Şalom Alehem, care spunea: ”Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. ”Mazl Tov... And Justice For All” este un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.