PIRELLI: CALENDARUL 2015, REALIZAT DE CELEBRUL FOTOGRAF STEVEN MEISEIL, PREZENTAT LA BUCUREȘTI

Calendarul Pirelli 2015 a fost prezentat azi la Bucureşti în prezenţa oficialilor şi a partenerilor de afaceri ai companiei Pirelli Romania, precum şi a presei, după premiera sa globală care a avut loc la jumătatea lunii noiembrie, la Pirelli HangarBicocca, centrul de artă contemporană Pirelli, din Milano. Milano a fost ales ca loc de întâlnire pentru prezentarea unui obiect-simbol, cu eticheta „Produs în Italia”, fiind orașul care, în anul 2015, va fi vârful de lance al Italiei în lume, deoarece va găzdui expoziția internațională Expo Milano 2015.

Creatorul celei de-a patruzeci și doua ediții a The Cal™, Steven Meisel, este unul dintre cei mai apreciați fotografi de modă și este renumit pentru personalitatea sa eclectică, dar rezervată. În cadrul unei ședințe foto intense, de cinci zile, care a avut loc în luna mai, într-un studio din New York, Steven Meisel le-a redat femeilor rolul principal în Calendarul Pirelli, realizat într-un format cât se poate de clasic. 12 luni în 12 fotografii (plus coperta).

Cu ajutorul fotografiilor sale, Meisel ne prezintă unele dintre cele mai importante modele estetice ale vremurilor noastre - simboluri ale publicității, staruri ale marelui ecran, rebeliunea explicită a modei - demonstrând încă o dată extraordinara sa capacitate de a transforma subiecții din imaginile sale. Fotograful a fost asistat în activitatea sa de transformare de o echipă de stiliști, condusă de Carine Roitfeld - fostă editoare la Vogue France, aflată de mult timp în primele rânduri ale lumii modei - dar și de Pat McGrath, unul dintre cei mai renumiți make-up artiști din lume.



Cu ajutorul talentului său uimitor și al abilității sale de a interpreta curentele din lumea modei, Meisel a imortalizat unele dintre cele mai reprezentative simboluri ale societății de azi, în imaginile sale pline de culoare: „Eu consider”, spune Meisel, „că acestea sunt principalele modele estetice ale prezentului. Ele reprezintă stereotipurile care ne sunt impuse de lumea modei și a starurilor. Nu am vrut să fac un calendar conceptual, sau să-l leg de un anumit loc, ci am dorit să creez 12 postere în care femeile, pline de senzualitate, să fie unicele protagoniste ale celor 12 imagini atât de diferite. Deoarece am vrut să limitez utilizarea hainelor și a accesoriilor și având în vedere că mi s-a dat mână liberă la partea de creație, mi s-a părut foarte interesant să mă joc cu machiajul, materialele și culorile. A fost o experiență plină de satisfacții.”



Calendarul din acest an este intitulat Calendar Girls 2015, iar cele 12 fete sunt fotomodele de top și în plină ascensiune: americancele Gigi Hadid, Candice Huffine, Carolyn Murphy (care au apărut și în Calendarul din 1999, realizat de Herb Ritts) și Cameron Russell, braziliencele Isabeli Fontana (care a apărut în Calendarele Pirelli realizate de Bruce Weber în 2003, de Patrick Demarchelier în 2005, de Peter Beard în 2009, de Karl Lagerfeld în 2011, de Mario Sorrenti în 2012 și de Steve McCurry în 2013), Adriana Lima (care a apărut în Calendarul Pirelli 2005, realizat de Patrick Demarchelier și în cel din 2013, realizat de Steve McCurry) și Raquel Zimmermann. Apoi, mai sunt Karen Elson din Anglia (fotografiată în 2006 de Mert and Marcus), portoricana Joan Small (a apărut în Calendarul Pirelli din 2012 realizat de Mario Sorrenti), rusoaicele Natalia Vodianova (a apărut în Calendarul Pirelli 2003, realizat de Bruce Weber, în cel din 2004, realizat de Nick Knight și în cel din 2006, realizat de Mert and Marcus) și Sasha Luss, precum și nemțoaica Anna Ewers.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod