Grand Cinema & More transmite în direct de la Opera din Paris Bărbierul din Sevilla

Una dintre cele mai apreciate opere din lume, Bărbierul din Sevilla va fi transmisă în direct de la Opera din Paris joi, 25 septembrie, de la ora 20.30. Spectacolul face parte din stagiunea culturală 2014-2015 a Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, care îi întâmpină pe spectatori cu reprezentatii de trăit şi de povestit.
Una dintre cele mai faimoase “opera buffa” din istoria muzicii şi o sursă nesfârșită de desfătare, Bărbierul din Sevilla a fost compusă de către Gioachino Rossini în doar câteva săptămâni. Împrumutând uvertura şi anumite arii din alte lucrări ale sale, marele compozitor combină multiple stiluri muzicale şi reuşeşte să cupleze duo-uri, trio-uri, cvintete şi sextete cu o virtuzitate incredibilă.

Bărbierul din Sevilla a fost una dintre primele opere care au triumfat pe scenele din Europa.
Reprezentaţiile de la Theatre-Italien din Paris din anul 1819, marele succes din Viena din 1822 şi din New York din 1826 au dus la recunoaşterea operei ca una dintre cele mai apreciate spectacole din lume.

Bărbierul din Sevilla este Figaro, unul dintre cei mai iubiţi oameni din oraşul său. Acesta foloseşte nenumărate tertipuri şi măşti pentru ca destinele a doi îndrăgostiţi, bogata şi superba Rosina şi îndrazneţul conte Amalviva, să sa unească. Toate acestea se întâmplă în dauna tutorelui Bartolo, care doreşte s-o ia în căsătorie pe Rosina pentru a intra în posesia averii ei.

Personajele principale sunt interpretate de nume mari ale scenei de operă: soprana Karine Deshayes, nefiind la prima interpretare a Rosinei, readuce pe scenă virtuozitatea şi portretizarea sensibilă a îndrăgostitei.
Baritonul Dalibor Jenis, Bărbierului din Sevilla, este considerat unul dintre cei mai talentați interpreţi ai personajului Figaro, un rol pe care l-a jucat în multe teatre din lume.

Noua reprezentaţie, produsă de către Opera de Paris, constituie un debut pentru regizorul Damiano Michieletto pe marea scenă franceză. Corul şi orchestra Operei din Paris sunt conduse de dirijorul Carlo Montanaro, familiar cu opera Bărbierul din Sevilla, pe care a mai dirijat-o la Opera de Stat din Stuttgart.

Prin noua stagiune, Grand Cinema & More continuă să ofere publicului o experiență culturală alternativă, care impune un nou standard în ceea ce privește divertismentul din oferta centrului comercial Băneasa Shopping City.


Mai multe detalii despre stagiunea culturală de la Grand Cinema & More pot fi găsite pe www.grandentertainment.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod