Dacă întrebi specialiști despre ce trebuie să faci ca să ai un corp tonifiat, specialiștii îți vor vorbi nu despre cât de grele trebuie să fie exercițiile, ci despre cât de des trebuie să le faci. Iar cel mai bun exemplu îl poate da un antrenor personal. Mai exact, o antrenoare.
Chontel Duncan, din Brisbane, Australia, a postat pe Instagram câteva imagini în care apare acum, la vârsta de 30 de ani, și pe vremea când avea 18 ani.
Privind cele două imagini, este evident că Chontel arată la fel de bine la 18 și la 30 de ani și nici nu se cunoaște că a fost însărcinată în două rânduri.
Foarte cunoscută în țara sa, antrenoarea care conduce o afacere de profil, HIIT Australia, a ținut să precizeze că nu a suferit o schimbare fizică drastică, însă "corpul ăsta a trecut prin multe". "Cea mai mare transformare în aceste două imagini sunt stilul de viață și prioritățile. Un lucru rămâne la fel. Fac exerciții în fiecare săptămână. Nu mi-am schimbat niciodată stilul de antrenament, întotdeauna a fost HIIT", a adăugat ea.
Un singur lucru a ajutat-o să rămână neschimbată în acești ani, spune ea: "Consistența este cheia, dar n-ai întotdeauna un drum lin de parcurs. Uneori se întâmplă să cazi din căruță, trebuie să-ți disciplinezi treptat comportamentul până când reintri în miezul lucrurilor", a explicat antrenoarea.
Atitudinea sa deschisă și abordarea diferită a fitness-ului i-au adus australiencei o "armată" de o jumătate de milion de bărbați și femei care o admiră și o urmăresc de mulți ani, notează Daily Mail.