După 12 ani și doi copii: Cum a rămas aproape neschimbată o femeie pasionată de fitness

Chontel Duncan arată la fel ca acum 12 ani, chiar dacă între timp a născut de două ori. Dar a muncit în fiecare săptămână pentru asta


La începutul acestui an, Chontel a explicat că trebuie să-ți judeci corpul după cum arată și după cum îl simți, nu ținând cont de vreo scală gradată. Ea a exemplificat cu două imagini ale sale, în care arăta diferit, dar avea aceeași greutate. "Doar o mică dovadă că scalele gradate nu-ți justifică succesul. Aici sunt două exemple clare de cum arăt la 70-71 de kilograme.

Acum știu că aș vrea să arăt ca în poza din dreapta", a scris ea atunci. "Dincolo de diferențele fizice, felul în care mă simt pe dinăuntru, cât de puternică și în formă mă simt, cât de vie mă simt și starea de sănătate a corpului sunt incredibil mai bune în imaginea din dreapta", a subliniat ea.

Pe lângă fitness, tânăra din Queensland este pasionată și de kickboxing și și-a uimit admiratorii practicând intensiv sportul în timpul sarcinii. "Exercițiile din seara asta au fost la fix, chiar dacă am atâtea modificări acum", a scris ea în martie 2016, când sarcina sa ajunsese la un termen de 37 de săptămâni.

Fostă finalistă a concursului Miss Universe Australia 2009, unde a reprezentant Queensland, Chontel Duncan i-a cucerit pe admiratorii săi cu forma sa fizică perfectă care nu a avut de suferit din cauza sarcinii.
Deși este un guru al fitness-ului, ea nu și-a cântărit porțiile de hrană, continuând să mănânce când îi era foame, fără să se streseze, și nu s-a temut că se va îngrășa sau că va avea un corp schimbat.

La 21 de săptămâni și jumătate de sarcină, având 186 de centimetri înălțime, modelul a dezvăluit că s-a îngrășat cu doar 10,4 kilograme până atunci. Chontel a postat atunci o altă imagine comparativă în care apărea alături de o prietenă, a cărei sarcină era cu doar patru săptămâni mai avansată, pentru a demonstra că femeile nu trebuie să se compare între ele când sunt însărcinate.
"Fiecare femeie este diferită și asta mai mult ca sigur nu înseamnă că una face ceva greșit sau că nu este sănătoasă", a precizat ea.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod