Insta Repeat este un cont dedicat evidențierii asemănărilor vizuale dintre cele mai multe fotografii postate pe Instagram.
Acestea apar ca urmare a faptului că influencerii iau urma "like-urilor" și copiază imaginile celorlalți care aduc cele mai multe aprecieri, chiar dacă asta înseamnă să meargă în același loc și să facă o poză asemănătoare.
Acestea apar ca urmare a faptului că influencerii iau urma "like-urilor" și copiază imaginile celorlalți care aduc cele mai multe aprecieri, chiar dacă asta înseamnă să meargă în același loc și să facă o poză asemănătoare.
O tânără anonimă în vârstă de 27 de ani, din Anchorage, Alaska, este creierul din spatele acestui cont cu o inițiativă deosebită.
"Unul dintre scopurile Insta Repeat este de a critica lipsa de originalitate a creațiilor media, din prisma acestui gen de conturi dedicate fotografiilor artistice de pe Instagram", a declarat artista pentru Photoshelter.Trăind în Alaska, o zonă cu o sălbăticie imensă în care pot fi explorate atât de multe locuri, aceasta a remarcat că numai câteva locuri și scenarii îi tot reapar în feed-ul Instagram. "Ideea mi-a venit de la nenumăratele imagini cu canoe pe care le-am văzut pe Instagram.
De fiecare dată când vedeam același gen de fotografie cu o canoe îmi aminteam de ideea de a face o compilație folosind mai multe imagini aproape identice, iar astfel s-a născut contul Insta Repeat", a mai spus tânăra, potrivit BoredPanda.Artista a remarcat ironia din spatele acestor imagini, care au de obicei taguri precum "autentic", "original" sau "creativ", deși există numeroase alte poze aproape identice, care folosesc cam aceleași taguri.
Se pare că în timp ce mulți oameni cred că sunt speciali, ei urmăresc de fapt, voit sau nu, formula generică ce a mai fost folosită de nenumărate ori.Tânăra reușește să tragă un semnal de alarmă asupra ceea ce înseamnă "jocul" influencerilor. Din această cauză a atras unele comentarii negative, dar ea spune că rolul paginii nu este de a critica pe cineva anume.