O serie de imagini care omagiază prietenia dintre oameni și câini a inspirat un nou joc, intitulat "Do You Look Like Your Dog?/Arăți precum câinele tău?". Autorul acestei idei amuzante, fotograful britanic Gerrard Gethings, este la rândul său un mare iubitor de câini și s-a făcut remarcat prin imaginile artistice pe care le realizează.
Portretele sale cu câini și stăpânii lor s-au transformat într-un joc de memorie, în care participanții trebuie să găsească perechile om-câini care seamănă foarte mult, relatează Daily Mail.
Gethings, care a lucrat cu supermodele precum Elle Macpherson și Yasmin Le Bon, a declarat că a fost inspirat să pozeze câini după ce în 2008 și-a cumpărat un pui de Terrier, pe care l-a botezat Baxter. "Nu vreau să creez imaginea unor animale luate în stăpânire. Pentru mine, un animal domestic nu este mai puțin frumos decât unul sălbatic. Când te apropii și surprinzi fiecare detaliu atât de însuflețit din ochii unui câine, ai unei pisici sau ai unui cal, începi să-ți aduci aminte de unde vii", a explicat el.
Jocul "Do You Look Like Your Dog?" va fi lansat pe 10 septembrie. Iată câteva dintre imaginile pe care utilizatorii trebuie să le potrivească!
Cum e câinele și stăpânul: 14 imagini în care oamenii seamănă cu animalele lor
Un joc care pune accent pe valorificarea memoriei îi motivează pe participanți să identifice câinii care seamănă cu stăpânii lor.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu