Program de weekend

Incepe weekendul acesta cu o vizita la Muzeul Taranului Roman, unde va avea loc Targul de Florii. Continua apoi cu premiera "Emilia Galotti" de la Teatrul Odeon...

Incepe weekendul acesta cu o vizita la Muzeul Taranului Roman, unde va avea loc Targul de Florii. Continua apoi cu premiera "Emilia Galotti" de la Teatrul Odeon, iar in final, nu uita de Rapsodia Feminitatii de la Centrul Comercial Auchan Titan.

"Rapsodia Feminitatii"


Femeia poate si trebuie sa fie frumoasa la orice varsta! "Rapsodia Feminitatii" este evenimentul care o invata acest lucru si care, avand anual doua editii (una primavara - vara cu tendinte pentru sezonul cald si una toamna - iarna in care sunt prezentate produsele recomandate sezonului rece) a devenit deja o traditie si o bucurie asteptata pentru toti cei interesati.

Este vorba despre aprecierea acestui concept care promoveaza frumusetea doamnelor la orice varsta si care, pe durata evenimentului, beneficiaza de machiaje gratuite, tratamente cosmetice de ultima tehnologie si de cele mai recunoscute parfumuri si arome produse de celebre case de parfumerie. Dupa ce a parcurs un adevarat tur al Romaniei la Iulius Mall Cluj si la Iulius Mall Timisoara, Rapsodia Feminitatii va prezenta doamnelor capitalei secretele frumusetii in perioada 16 - 21 aprilie la Centrul Comercial Auchan Titan. Timp de o saptamana, doamnele beneficiaza de sfaturile consilierilor de frumusete ale unor renumiti producatori.

Promotorul acestei editii este hipermarketul Auchan, care exista in fiecare dintre centrele comerciale mentionate mai sus. Vedetele editiei primavara - vara sunt: Guerlain, Lancaster, Ferragamo, Cartier, Loewe, Christina Aguilera, Pal Zileri, Naomi Campbell, Davidoff, Pantene, Safira, Braun, Tefal, Rowenta, Wellaton si Wellaflex.

Evenimentul comunica noile tendinte vestimentare recomandate sezonului cald. Acest lucru se va face in cadrul unui show de moda cu tematica "Back To Nature", programat pentru data de 21 aprilie, ora 18:30 la Centrul Comercial Auchan Titan si in care invitatul special va fi, ca la fiecare editie de altfel, Catalin Botezatu. Show-ul va sublinia si noile tendinte in machiaj.

"Rapsodia Feminitatii"
16 - 21 aprilie
Prezentatoarea evenimentului va fi DJ Wanda.

Premiera spactacolului "Emilia Galotti"


Teatrul Odeon prezinta sambata, 19 si duminica 20 aprilie, ora 19.00 premiera spectacolului "Emilia Galotti" dupa G. E. Lessing

Regia: Radu Alexandru Nica
Scenografia si light design: Andu Dumitrescu
Miscarea scenica: Adriana Barza

Cu:

  • Marius Stanescu,
  • Mihai Smarandache,
  • Marian Ghenea,
  • Ionut Kivu,
  • Diana Gheorghian,
  • Ana Lazar,
  • Cristina Chirila


"De ce Lessing in Romania astazi? Pentru ca este un autor clasic important deloc jucat la noi, pentru ca avem o mare lipsa de astfel de teme in dramaturgia contemporana, fara ca problemele noastre sa fie mai mici decit cele ale oamenilor din secolele trecute, pentru ca are teme generoase, conflicte puternice, pentru ca are poate naivitatea sa fie prea moral uneori, dar are curajul sa afirme fara travestiri interesante, care adesea nu raman decit masti goale.

Mi s-a parut seducatoare ingenuitatea aceasta cu care Lessing vorbeste despre ticalosie, crima, sadism, ferocitatea umana, care iau uneori proportii enorme in spectacolul nostru, ca intr-un bestiar. Si mi se pare seducator de untrendy sa vorbesti astazi despre ticalosia umana care ucide ingenuitatea pe care, in propria noastra micime si sofisticarie, ne simtim comod in a o cataloga drept prostie ori slabiciune. A vorbi despre puterea ingenuitatii a devenit caduc. Tocmai de aceea Emilia Galotti astazi in Romania." Radu Alexandru Nica

Emilia Galotti a avut premiera in 1772, la Braunscheig. Subiectul e imprumutat din Istoria romana a lui Titus Liviu, care relateaza despre capetenia unei grupari de patricieni, Appius, care, abuzand de puterile sale, o rapeste pe frumoasa Virginia din sanul familiei ei pentru a o supune poftelor sale. Ca s-o fereasca de aceasta rusine, tatal ei o injunghie in piata publica, fapt ce duce la o rascoala si la deturnarea de la putere a patricienilor. Spre deosebire insa de sursa ei de inspiratie, povestea Emiliei Galotti se sfarseste cu triumful raului asupra binelui.  

Targul de Florii la Muzeul Taranului Roman


Mesteri, mestesugari, negustori si breslasi din toate zonele tarii cu oale, linguri, cauce si ibrice de alama; cu ii si marame; cu scoarte si cergi; cu icoane si pristolnice; o sumedenie de oua incondeiate, pite armanesti cu praz, branza si ou, cozonaci, colaci si tot felul de cofeturi; suc de mere si tuica; flori si ierburi de leac. Toate acestea le gasesti in acest weekend la Targul de Florii de la Muzeul Taranului Roman.

Program:

  • sambata de la 10:00 la 12:00, la Sala Foaier: demonstratii si concurs de incondeiere a oualor, pentru copii;
  • sambata si duminica, de la 14:00 la 15:30, pe pajistea de langa bisericuta, trupa Dell’Arte ofera copiilor si adultilor Lapte dulce, un spectacol de teatru de animatie neconventional, cu marionete si papusi (un proiect finantat de AFCN);
  • vineri, de la 15:00 si duminica, de la 13:00, la Clubul Taranului, muzica veche armaneasca cu Boatea Pindului;
  • sambata si duminica, fanfara de la Lapusnicu Mare, judetul Caras-Severin;
  • sambata, loc de popas cu sarmale si placintele lui Lazar si duminica, peste fript la gratar, saramura si vin.

 
Targul de Florii
18 – 20 aprilie, intre orele 10.00 – 19.00
Muzeul Taranului Roman
Pretul biletului: 4 lei si 2 lei (cu reducere pentru elevi, studenti, pensionari)