Expozitia "Cristalurile de Boemia"

Cristalurile de Boemia reprezinta un fenomen unic in lume, a carui exclusivitate se bazeaza pe echilibrul dintre productia manuala si cea tehnologica, dar si pe procesul artistic unic...

Cristalurile de Boemia reprezinta un fenomen unic in lume, a carui exclusivitate se bazeaza pe echilibrul dintre productia manuala si cea tehnologica, dar si pe procesul artistic unic.

Cu alte cuvinte, singularitatea cristalurilor provine din faptul ca procedurile tehnologice folosite in productia lor pot fi utilizate pentru serii mai mari de obiecte, mai rapid si la preturi rezonabile, fara a exclude sticlarul din acest proces si fara pierdere de calitate in comparatie cu produsele similare de lux manufacturate.

Nu este atunci surprinzator ca inventivitatea metodelor dezvoltate in zona muntelui Jizera de ingineri, ajustori si sticlari, dar si viziunea antreprenorilor si investitorilor locali au facut ca recipientele de parfum, calimarile si accesoriile de masa produse in acest fel sa fie cat mai prezente pe piata mondiala.

Din perspectiva productiei, cristalurile de Boemia s-au sprijinit intotdeauna pe doua aspecte fundamentale – calitatea sticlei si tiparele de metal facute cu precizie. Pasta de cristal care sa nu se decoloreze in prezenta luminii (a carei culoare sa ramana constanta) era deja prelucrata in secolul al XIX-lea in zona muntoasa Jizera.

Aceasta pasta putea fi prelucrata cu usurinta prin suflare, presare sau turnare in tipare de metal. Produsele erau taiate manual si, de regula, doar retaiate dupa presare, ceea ce facea ca pretul sa scada fara a afecta calitatea.

Actualmente deosebim doua tipuri de cristaluri de Boemia in functie de metoda de productie – prin taiere si prin presare. In vreme ce primul tip reprezinta, practic, sticla suflata, a carei forma este obtinuta cu ajutorul unui tipar, fiind apoi slefuita, al doilea tip se obtine prin presare folosind tipare cu cleste de presare.

Oricum, chiar si in acest caz, creativitatea proiectului si experienta sticlarului reprezinta o componenta esentiala a procesului de productie, ceea ce face de fapt diferenta intre cristal si sticla presata comuna.

Vernisajul expozitiei "Cristaluri de Boemia"
Joi, 11 septembrie, 18.00
Muzeul National de Arta al Romaniei - Salile Kretzulescu
11 septembrie - 7 decembrie
Centrul Ceh

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod