Carnavalul de la Rio, sărbătoarea care adună, zilnic, aproximativ două milioane de participanţi pe străzile din Rio, a început pe 9 februarie. Considerat cel mai mare din lume, evenimentul se încheie pe 14 februarie, dar parada câştigătorilor va avea loc pe 17 februarie.
Autorităţile din Rio de Janeiro au anunţat că aproximativ 1,5 milioane de turişti din lumea întreagă participă la evenimentele organizate cu ocazia celebrului carnaval brazilian, cu 400.000 mai mulţi faţă de anul trecut.
Ediţia din 2017 a fost câştigată de şcoala de samba Portela, care s-a făcut remarcată prin prestaţia sa intitulată "Râul vieţii din Brazilia", la care au participat 3.400 de dansatori. De asemenea, carele alegorice ale şcolii amintite au pus accentul pe efectele faţă de mediul înconjurător cauzate de dezastrul minier produs în 2015, după ce un baraj a cedat şi a provocat deversarea de reziduuri toxice rămase în urma activităţilor companiei miniere Samarco, acţiune care a produs inundarea mai multor localităţi şi otrăvirea râului Rio Dolce cu noroi toxic.
După o decizie grea a juriului, Portela a reuşit să învingă douăsprezece alte şcoli concurente şi a câştigat premiul cel mare pentru a 22-a oară, ceea ce reprezintă un record.
Din păcate, Carnavalul de la Rio din 2017 a fost marcat şi de două accidente, în total aproximativ 30 de persoane fiind rănite după ce platformele a două care alegorice s-au prăbuşit, în zile diferite, sub greutatea dansatorilor.
Carnavalul de la Rio 2018, explozie de exuberanţă şi culori: Cele mai spectaculoase imagini
Cel mai mare carnaval din lume adună zilnic două milioane de participanţi pe străzile metropolei braziliene Rio de Janeiro.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.