Limonada rece de duminica

Dupa micul dejun de la City Cafe si dupa inerenta discutie despre politica, am hotarat sa merg la Mall-ul ABC din Ascrafieh.

Apropo, mi s-a intamplat ceva curios la City Cafe. Unul dintre chelneri a venit tot zambet sa imi spuna ca ma recunoaste si ca stie ca sunt din Europa, dar nu mai tine minte tara. O scurta destainuire. Nu stiu daca sa il iau ca pe ghinion, noroc sau, pur si simplu, ca un fapt dat al vietii, dar mi s-a spus de nenumarate ori ca am un chip usor de tinut minte. Nu stiu ce sa zic. O fi. Ideea este ca, intr-adevar, ma tin minte oamenii. Nu exagerez nici macar cand ma distrez, dar daca la un moment dat, de voie buna, ma apuc, hai sa zicem, sa dansez pe mese?...

Nu e mare lucru, dar sunt sigura ca niste poze cu mine in respectivele ipostaze ar aparea imediat in public si, mai mult, printre cunoscuti. Sunt o tipa echilibrata chiar si la distractie si nu am nevoie de cocktail-uri sa dansez (desi incerc din cand in cand un Martini, Cosmo sau Sex on the Beach - vorbesc de cocktail-uri, inca...) si sa ma simt bine si nici de o tigara in mana.

Stiu ca, de obicei, tigara si paharul sunt pentru atitudine, dar eu, fiind genul mai copilaros, zic ca se poate si fara. Recunosc insa ca ma uit cu admiratie la femeile care folosesc tigaretele acelea subtiri si au, asa, un aer misterios, gen diva, dar fara sa fie ostentativ.

Nu am mai fost la City Cafe probabil din 2005 si nici pe vremea aceea nu mergeam foarte des acolo. Bine, chelnerul a tinut sa imi spuna ca arat bine si ca sunt mai eleganta acum. M-a pufnit rasul. Desi admir stilul elegant, deocamdata stilul meu este casual, Italian casual. Ma intereseaza sa arat bine si sa ma simt confortabil. Dar, ca sa te tina minte cineva dupa cativa ani buni, trebuie ca am aratat foarte diferit fata de fetele si femeile de aici.

Nu pot spune ca imi plac foarte tare duminicile petrecute in oras, dar cand se intampla sa nu am de ales, incerc sa imi fac ziua cat mai frumoasa cu putinta.

M-am oprit la Bob's pentru clatite cu ciocolata si banane. Portia mi s-a parut mare chiar si pentru o iubitoare de ciocolata cum sunt eu.

Sa ne oprim un minut asupra problemei. Inteleg si stiu din proprie experienta ca, uneori, este nevoie de ajutor in casa sau cu copiii, dar trebuie sa spun ca idea de servitor imi repugna, pur si simplu. Am citit cateva rapoarte ale Natiunilor Unite si ale asociatiilor non profit axate pe drepturile omului despre aceasta problema. Cei adusi din afara tarii, mai ales filipinezi si persoane din Sri Lanka si Africa, au "dreptul" de a munci pana la epuizare, in timp ce stapanii au toate drepturile din lume.

Salariul este extrem de mic pentru Liban, de obicei intre 100-200 $/luna. Unele dintre fetele vazute la mall si care insoteau stapana sau intreaga familie erau in uniforme - din nou, un mod de a te reduce in proprii ochi de la statutul de individ liber, independent, stapan al propriei vieti, intr-o unealta a stapanului – hai sa fim seriosi, nu se poate renunta la uniforma, cel putin cand iesi in oras? Dar se vede treaba ca nu.

Se ridica intrebarea: daca ai un statut financiar privilegiat, iti da acesta dreptul de a te considera deasupra celorlalti semeni ai tai? Mi se pare o stupizenie fara margini, ca sa nu mai spun nimic de lipsa de morala si etica.

Mi-a fost dat sa aud de cateva ori ca ar conta si culoarea pielii. Adica este clar ca daca esti alb sau mai alb, ai un statut imediat superior fata de cei de culoare. Daca spun ca am fost socata, nu descriu suficient de bine starea de atunci...

In unele cercuri, se vorbea - nu de mult - de Romania ca fiind White Africa, adica Africa Alba. De ce? Simplu. Pentru ca pentru oamenii de afaceri de aici totul este mai ieftin la noi, mai usor de inselat statul etc. De fapt, in aceasta chestiune, accentul nu se pune pe Romania, pe problemele pe care le avem si le stim foarte bine, ci pe acea lipsa de umanitate atunci cand vorbesti despre ceilalti.

Nu suntem toti egali, dar aici vorbim despre o minima decenta vizavi de celalalt. Este cumva rusinos sa muncesti? Asta e ideea? E drept ca am vazut si servitoare imbracate in haine de strada.

Conteaza cine suntem, nu ce posesiuni materiale avem. Punct. Nu imi pot imagina cum ar arata viata mea fara acele cateva principii sanatoase, invatate in familie, si fara sa arat respect fata de cei din jurul meu. Primesc intotdeauna raspunsul adecvat? Din pacate, nu. Dezamagirile fac si ele parte din viata si nu am gasit inca reteta miraculoasa de a le evita.

Scriu acest text din lobby-ul hotelului si, ca intotdeauna, multe raman nespuse. Vantul cald care intra in incapere, limonada rece de langa laptop si melodiile lui Sting ma fac sa zambesc. Nu se spune ca Dumnezeu e in detalii? Poate ca asa si e.