Intre intalniri, m-am trezit astazi cu o fereastra de trei ore. Exceptional! Asteptam momentul de cateva zile bune. Adica sa nu mai alerg ca nebuna dintr-o parte in alta a orasului si, pur si simplu, sa ma bucur de timpul pe care il am, daca se poate doar in propria-mi companie.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Chiar ma bucur sa am companie. In cel mai rau caz, pot avea un exemplu de asa nu, dar, in general, este o experienta pozitiva. Dar, uneori in haosul organizat, am nevoie de un moment gen Matrix, in care totul se opreste in loc, de fapt totul merge ca inainte, doar eu ma opresc.
M-am oprit la Paul, unul dintre restaurantele de top din capitala. Am auzit deseori de el, asa ca mi-am zis ca este momentul sa il si incerc.
Din primele minute, am simtit ca are un aer aparte, dintr-o epoca demult apusa.
Fiind ora 14.00, localul era aproape plin in interior, iar in gradina chiar nu mai era nici un loc liber. M-am bucurat sa gasesc o masuta de doua persoane. Sorbind din limonada, linistita cum nu am mai fost de ceva vreme, am observat oamenii din jurul meu. Intr-adevar, localul este chic. Cu candelabre mari, grele, cu veioze aprinse chiar si in mijlocul zilei, cu draperii care dau un aer intim, de sufragerie, si ferestre mari, care dau inspre gradina si strada mereu aglomerata. Agitatia strazii contrasteaza cu atmosfera temperata din interior.
Este un loc de lume buna.
Vorba vine. Nu stiu cat de buna este lumea de acolo, propriu-zis, dar, daca discutam de pozitie si bani, atunci, cu siguranta, este un loc pentru cei privilegiati. De la femei cu aerul - si unele chiar stilul - Sophiei Loren, la cele mai tinere, genul Christina Aquilera dupa ce s-a cumintit.Jur ca m-am uitat special sa vad daca doamnele poarta pantofi cu tocuri inalte sau nu si, da, majoritatea purta asa ceva, desi am vazut si balerini. Oare ar fi prea mult daca mi-as lua balerini si i-as personaliza? Adica sa fie un M pe margine. Ar putea arata interesant, desi, ei dracie, se poate si fara.
M-a amuzat gandul de a purta pantofi personalizati. De fapt, mi-am adus aminte ca, in urma cu cativa ani, intr-un club din Beirut, vazusem un grup de fete care isi atarnasera la una dintre sandale initiala numelui de botez.
Pe cand am primit somonul file cu sos de caramel si orez, suna mobilul. Un prieten sunase sa stabilim o ora la care sa ne vedem in ziua respectiva. Auzind ca intentionez sa iau pranzul singura, a fost de-a dreptul socat (ei, da, in Beirut nu se obisnuieste sa iesi singur(a) nici macar la cinema, ce sa mai zic de restaurant, club sau pub) de perspectiva si, desi a luat un mic dejun tarziu, m-a rugat sa il astept sa luam masa impreuna.
Am profitat si am luat un chocolat fondue intre timp.
S-a cam mirat chelnerul ca iau desertul inainte de felul principal, dar ce era sa fac? Nu am rezistat tentatiei. Momentul Matrix a luat sfarsit cand l-am vazut pe C. facandu-mi cu mana si strigandu-ma ca intotdeauna, "Hey M", cu un zambet larg. Optimismul lui este, pur si simplu, molipsitor. Adevarul este ca prefer oricand un prieten in locul unei clipe Matrix.
Posteaza comentariu