Este al treilea cel mai vizitat oraş din lume, după Londra şi Bangkok. Nu neapărat în această ordine, deoarece unele clasamente pun capitala Thailandei pe primul loc, altele Londra.
Dacă faci un mic sondaj între prietenii tăi care au vizitat capitala Franţei, şi îi întrebi “măi, cum e Parisul? e scump? mănânc doar iaurt cu pâine prăjită până la următorul concediu dacă merg acolo o săptămâna?”, sunt sigur că vei primi răspunsuri împărţite.
Hai să stabilim din capul locului un lucru şi apoi trecem la treabă.
Parisul poate fi şi un oraş înfiorător de scump, dacă te duci la “paradă” şi ţii morţiş să mănânci la cele mai fistichii restaurante şi să îţi scuturi cearşaful dimineaţă deasupra Champs -Élysées-ului. Sau poate fi “normal”, dacă ştii să te gospodăreşti. Ce-mi mai place termenul!Cât costă avionul spre Paris
Pe ruta Bucureşti – Paris sunt 4 companii care zboară direct.
Curse de linie – Air France şi TAROM
Curse low-cost – Blue Air şi Wizz Air
Cursele de linie (naţionale) aterizează pe Paris CDG – aeroportul principal, în timp ce cursele low-cost ajung pe Beauvais Tille, la 85 de kilometri de Paris.
Dintre companiile de linie, am zburat spre Paris numai cu Air France.
Preţul unui bilet ajunge pe la aproximativ 200 de euro, plus-minus 10 euro. Acum eu îţi dau un preţ orientativ. Dacă îţi cumperi biletul de azi pe mâine va fi mai scump, atât la AF cât şi la TAROM. De asemenea, dacă prinzi o perioadă promoţională, preţul poate să coboare până la 150-160 de euro.Serviciile sunt mai bune şi complete la companiile de linie decât la low-cost. În cei 200 de euro ai bagajul de cală inclus, mâncare, iar de la aeroportul Charles de Gaulle ajungi în 30-35 de minute în centru cu “trenul metrou” RER.
La Blue Air am găsit pentru această toamnă un preţ aproximativ de 100-120 de euro, fără bagaj de cală.
Dacă mai adăugăm şi cei 2*18=36 euro pentru două valize (una la dus, una la întoarcere), ajungem la un preţ mediu de 136-156 de euro.Citeşte mai mult pe blogul meu The Guide sau urmăreşte-mă pe Facebook.
Posteaza comentariu