Nu a fost nevoie de semne care sa ma impinga in calatoria aceasta. Probabil am gasit in ea promisiunea celor "Doi ani de vacanta" sau a "Copiilor capitanului Grant", cartile lui Jules Verne, care mi-au incantat si mie, ca oricarui alt copil, imaginatia. Mi-am dorit mereu sa mi se intample ceva extraordinar, ceva care sa tina doar de principii si idei si, fireste, atractia necunoscutului. O zi care sa nu semene cu alta, o ora care sa aduca altceva-ul imbinat cu periculosul. Cu adrenalina. Cu faptul ca esti viu si fierbe viata in tine. Sa te lasi in voia lui "fie ce-o fi".
Este foarte important ca atunci cand te hotaresti pentru o calatorie importanta, precum Camino, sa fii bine pregatit, sa-ti doresti cu adevarat asta si sa te astepti la orice. De exemplu, mie mi-a luat o luna de zile inainte de a pleca sa caut perechea potrivita de adidasi sau ghete si am schimbat doua perechi pana m-am hotarat cu ce ma incalt, renuntand in ultima clipa la sandale.
La fel de important este rucsacul. Iti trebuie unul de munte, care sa-ti tina spatele drept. In ceea ce priveste rucsacul meu, nu am mai avut timp sa caut unul potrivit, astfel ca m-am trezit dupa zece zile de mers fortat ca s-a rupt si mi-a dat si dureri de spate. Suportabile, dar, totusi, daca te doare, pe langa picioare, si spinarea, este cam dificil sa mergi mai departe.
Asa ca am cumparat unul din Santo Domingo, dintr-un magazin de accesorii sportive, si n-am facut rabat de la calitate, deoarece mi-am dat seama ca, daca mai continuu astfel, nu-mi mai ramane alta posibilitate decat sa renunt. Or eu nu vreau sa renunt.
La mine au trecut zece si, dupa 275 de km parcursi, dupa vreo zece refugii prin care am trecut, dupa doua bataturi sparte si vindecate, pot trage urmatoarele concluzii:
Observatia nr. 1 este ca majoritatea celor care merg pe Camino ori si-au dat demisiile din slujbele lor, ori sunt absolut distrusi psihic si cauta un reper.
Observatia nr. 2 este ca doar 1% dintre pelerini se afla pe un drum spiritual, ceilalti numai Dumnezeu stie de ce.
Eu voi afla poate zilele astea ce caut pe drumul asta, cat la suta este spiritual, cat la suta il privesc ca pe o mare aventura si daca nu cumva ma pacalesc de una singura ca voi gasi magia din oameni. Vom vedea.
45 de zile de vacanta
Nu a fost nevoie de semne care sa ma impinga in calatoria aceasta. Probabil am gasit in ea promisiunea celor "Doi ani de vacanta" sau a "Copiilor capitanului Grant", cartile lui Jules Verne, care mi-au incantat si mie, ca oricarui alt copil, imaginatia.