La 25 de ani, Rebecca Hendry, din localitatea Harwich, comitatul englez Essex, ajunsese să cântărească 109 kilograme şi părea că a pierdut definitiv orice şansă să se oprească din îngrăşat, nu mai vorbim de slăbit! Obişnuia să consume zilnic aproape 6.000 de calorii, un aport uriaş, care striveşte orice tentativă de a ţine o dietă. Rebbeca suferea de obezitate morbidă şi viaţa sa o luase deja pe o pantă periculoasă.
Deşi soţul său, Mark Hendry, în vârstă de 27 de ani, a susţinut-o tot timpul, încrederea ei se năruia cu fiecare zi, săptămână şi lună în care vedea că nu reuşeşte să schimbe ceva.
Rebecca şi Mark s-au căsătorit în 2012, după o relaţie de nouă ani, iar relaţia dintre ei a fost afectată de problema pe care ea o avea. "Soţul meu e mai înalt ca mine, este un tip bine făcut, dar eu mâncam cât el. După două ore, mâncam iar în faţa televizorului. Mâncam enorm. Mark m-a încurajat tot timpul şi îmi spunea că nu contează câte kilograme am, el mă va iubi mereu. Dar eu nu mă mai simţeam fericită în pielea mea. Îmi era ruşine să mă dezbrac în faţa lui pentru că nu-mi plăcea ce vedeam când mă priveam în oglindă. Încrederea mea s-a prăbuşit şi mă simţeam cât de cât în regulă doar dacă purtam colanţi negri şi topuri foarte mari. E ciudat cum am ajuns să mă simt ca o străină lângă el. Suntem împreună de mult timp şi am avut mereu încredere în mine, dar la acea greutate nu mă mai simţeam bine", a povestit Rebecca.
Rebecca era atât de ruşinată de aspectul ei fizic, încât ieşea foarte rar din casă şi evita să-şi mai ducă fiicele la şcoală. Dacă mergea timp de zece minute, se simţea epuizată. "Eram puţin agorafobică şi ieşeam rar din casă. Odată am început să plâng într-o cabină de probă, când am văzut că nu mi se potrivea nimic", a povestit ea.
Când a refuzat să-şi ducă fetele la o cursă de alergare organizată la şcoală, de teamă că acestea vor deveni ţinta ironiilor colegilor din cauza sa, Rebecca a atins pragul critic al rezistenţei. Şi-a dat seama că a ajuns prea departe şi a decis să încerce să facă ceva.