Slăbit rapid: 5 trucuri simple ca să scoţi porcul din tine

Cea mai dificilă fază vine de fiecare dată în primele zile ale anului, când tot corpul pare stors de ritmul intens al Sărbătorilor şi de mesele apetisante cărora ţi-a fost imposibil să le rezişti.
Cea mai grea perioadă a anului nu este atunci când te întorci din vacanţă sau când începi un program de sport. Cea mai dificilă fază vine de fiecare dată în ianuarie, când tot corpul pare stors de ritmul intens al Sărbătorilor şi de mesele apetisante cărora ţi-a fost imposibil să le rezişti.

Detoxifierea este o sperietoare pentru multe femei, pentru că implică un efort după o perioadă în care totul era permis la orice masă din zi, dar asta nu înseamnă că trebuie să rabzi de foame sau să devii obsedată de fiecare înghiţitură de mâncare.
Dr. Oz consideră că eliberarea organismului de elementele nocive se poate face urmând câteva reguli simple, pe care oricine le poate respecta cu un
dram de voinţă.

1. Aruncă toată mâncarea nocivă din casă. Ca să-ti detoxifiezi organismul trebuie să-ţi cureţi mai întâi stomacul, subliniază doctorul Mehmet Oz. Asta înseamnă să te descotorosesti de toate alimentele nesănătoase din bucătaria ta, de la cipsuri şi mezeluri până la pizza congelată. Este evident că principalul "inamic" este acum carnea, în special cea de porc.
Uită de ea, cel puţin o lună.

2. Bea în fiecare dimineaţă un pahar de apă călduţă pe stomacul gol. Oricât de ciudat ar fi să-ţi începi astfel ziua, este o soluţie simplă care funcţionează: apa caldă activează sucurile digestive şi ajută la eliminarea toxinelor din corp. În primele două-trei zile poţi să umpli paharul doar pe jumătate, dar trebuie să numeri măcar cinci înghiţituri consistente.

3. Mănâncă doar alimente întregi, precum seminţe, fructe, fibre, alune, nuci şi diverse zarzavaturi. Caută doar hrană organică.
Spune nu alimentelor procesate, oricât de apetisante ar fi acestea.

4. Aruncă resturile. Cu timpul, alimentele îşi pierd elementele nutritive, chiar dacă sunt păstrate în frigider. În plus, încălzirea şi reîncălzirea afectează calitatea hranei. Dacă vrei să te simţi proaspătă, e simplu: mănâncă doar ceea ce este proaspăt.

5. Bea ceai de muşeţel ca să-ţi astâmperi poftele. Oricât de disciplinată ai fi, va fi foarte greu să ţii la distanţă atracţiile involuntare.
Muşeţelul este un aliat de nădejde împotriva poftelor agresive. Un studiu a demonstrat că această plantă i-a ajutat chiar şi pe fumătorii care încercau să renunţe la ţigări să scape de dependenţă.
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Alexandra pe 4 Ian 2012, 12:07
    intrebare

    dar e acelasi efecect daca in loc de apa calduta bauta dimineata beau ceai de musetel caldut?

    0
    0

  • ricamil pe 4 Ian 2012, 11:28
    parere

    Eu am studiat ,am invatat si am aplicat toate sfaturile acestui mare specialist,dr Oz...mi am facut o dieta de succes,slabind si avand sanatate ,fara medicamente la varsta de 65 ani....nu exita limita de varsta pt ati schimba stilul de viata...incercati si aceste sfaturi din articol...multumesc pt informatii..apa plata calduta si ceaiul de musetel sunt deosebite....

    5
    0

  • cristina pe 4 Ian 2012, 10:46
    5 trucuri simple sa scoti porcul din tine

    Intradevar atat Dr.Oz cat si alti medici nutritionisti au mare dreptate in ceea ce priveste depurificarea si dezintoxicarea organismului.Incercati si nu veti regreta.

    4
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod