Rutina de dimineață care te ajută să fii mai energică și productivă. 5 lucruri esențiale

Există câteva lucruri pe care oamenii productivi le respectă în fiecare dimineață. Descoperă ce să faci dimineața ca să ai o zi bună!
De cele mai multe ori nu conștientizăm că diminețile pot să transforme total întreaga zi. Nu le acordăm suficientă atenție, ne trezim prea târziu și suntem întotdeauna pe fugă. O astfel de dimineață poate să distrugă întreaga zi și, după cum ai simțit pe propria piele, acest obicei te va stoarce de energe pentru toata ziua. 

Ca să începi ziua cu brio este important să ai un ritual pe care să-l respecți dimineața. Acesta este cel care îți schimbă total dispoziția și te ajută să ai o zi productivă. Sunt câteva obiceiuri simple pe care unii oameni le respectă cu sfințenie și știu că acestea sunt momentele cele mai importante pentru a schimba starea de spirit și a avea energie întreaga zi. 


Rutina de dimineață care te ajută să fii mai energică și productivă

 
Unul dintre cele mai proaste obiceiuri este acela de a amâna la nesfârșit alarma de la telefon și a fi mereu pe fugă dimineața. Cu siguranță ai constatat și tu că acest obicei nu este deloc unul bun pentru tine, însă nu ai reușit să te organizezi până acum.
Ei bine, este momentul să încerci să faci ceva pentru tine și să te trezești mai devreme ca să ai timp și să începi dimineața cum trebuie. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le faci dimineața ca să a mai multă energie și să fii productivă:


1. Fă-ți timp pentru un antrenament scurt

O jumătate de oră de yoga, alergare pe bandă/afară sau un antrenament intens poate să schimbe total modul în care te vei simți dimineața. Nivelul de energie va fi unul mult mai ridicat, vei avea satisfacția că ai făcut ceva bun pentru corpul tău și te vei concentra mai ușor la responsabilitățile pe care le ai pe timpul zilei. 

Pe măsură ce incluzi acest obicei în rutina ta zilnică vei constata că îți aduce numeroase beneficii și nu vei mai uita niciodată de el.


2. Stai departe de telefon în prima oră a dimineții

Cel mai bun lucru pe care-l poți face dimineața este să eviți telefonul și rețelele de socializare care sunt mari consumatoare de timp. În loc să pierzi timpul verificând cine ți-a mai scris pe Whatsup, Facebook sau Instagram, mai bine servești în liniște o cafea bună sau un ceai, citind câteva pagini dintr-o carte care te inspiră.
Te vei simți mai plină de energie și nu te încarci de la prima oră cu toate gândurile altora, ci te asculți pe tine și ții cont de ceea ce te face să te simți bine.


3. Meditează

Obiceiul de a medita măcar 10 minute dimineața poate să facă minuni pentru psihicul tău. Te încarcă cu energie pozitivă și vei fi mult mai organizată pe tot parcursul zilei. Trebuie doar să găsești timp și liniște pentru a te concentra asupra respirației timp de 10 minute, încercând să lași să treacă pe lângă tine orice gând îți trece prin minte. 


4. Bea un pahar mare cu apă pe stomacul gol

Chiar dacă mai uiți de el sau nu îți vine să bei atât de multă apă pe stomacul gol, trebuie să continui cu acest obicei până când îți întră în rutina zilnică. Un pahar mare cu apă la temperatura camerei sau chiar puțin încălzită și amestecată cu zeamă de lămâie are rolul de a porni întregul sistem digestiv și de a te energiza dimineața. 


5. Răsfață-te cu un mic dejun sănătos și hrănitor

În funcție de gusturile tale, poți să găsești numeroase combinații sănătoase și nutritive pe care să le consumi la micul dejun. Acest mic răsfăț în fiecare dimineață te va ajuta să ai mai multă energie și să începi ziua cu dreptul.
Optează pentru fructe, smoothie, terci de ovăz, omletă cu legume și verdețuri, ouă jumări, unt de arahide, avocado și termină cu o cafea simplă sau un ceai verde pentru a avea energie pentru întreaga zi. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod