6. Câţi oameni au slăbit cu ajutorul programului tău?
În cei peste 8 ani, toţi oamenii care ne-au trecut pragul şi au dorit într-adevăr s-o facă – şi au fost deja mii – au slăbit: domni şi doamne, mai tineri şi mai puţin tineri, cu multe sau puţine kilograme în plus, locuind în Bucureşti sau în alte oraşe ale ţării şi ale lumii. Rata de reîntoarcere în clinică este mică pentru toţi pacienţii care urmează complet programul de menţinere; încă o dată subliniez ca vorbim până la urmă de o dependenţă, dependenţă de aliment/e. Noi recomandăm o menţinere de 6-12 luni, şi chiar mai mult, perioadă în care suntem în continuare la dispoziţia pacienţilor noştri. Scopul nostru nu este ca pacienţii vechi să se reîntoarcă în clinică, ci ca ei să îşi menţină greutatea, şi, prin exemplul lor să ne trimită noi pacienţi.
7. Cum îţi menţii greutatea după ce ai ţinut dietă?
Greutatea se menţine prin sport, şi acesta devine aici esenţial; o persoană care a slăbit şi face sport regulat are şanse foarte mici să se reîngraşe. Dar, pentru menţinerea greutăţii sunt necesare şi cunoştiinţe de nutriţie pe care pacienţii le dobândesc de la noi şi le vor aplica pentru tot restul vieţii; ei sunt învăţaţi să-şi dea seama care sunt alimentele care îngraşă mult, şi vor trebui în general evitate, fără a fi total interzise, învaţă care sunt alimentele care îngraşă moderat, şi vor fi cantitativ restricţionate şi care sunt alimentele bune pentru siluetă.
8. De ce unii oameni nu reuşesc să slabească?
Pentru că nu îşi doresc cu adevărat. Pentru că dependenţa de un aliment sau de mai multe e mai mare decât toate beneficiile potenţiale pe care le-ar putea obţine slăbind. Pentru că trebuie să ai răbdare cu o dietă. Pentru că există teama de o nouă îngrăşare. Pentru că au urmat deja foarte multe diete şi au obosit. Pentru că nu au întâlnit încă programul de slăbit care să li se potrivească sau nutriţionistul care să-i motiveze.
9. Cine slăbeşte mai uşor, o femeie sau un bărbat? De ce?
Cu siguranţă bărbaţii slăbesc mai uşor, motivele fiind multiple: în primul rând au numai jumătate din numărul de celule grase (adipocite) al femeilor şi dispoziţia grăsimii, determinată hormonal, răspunde foarte bine la restricţia calorică; în plus, ei au mai multă masă musculară, consumatoare de calorii. În al doilea rând, sunt foarte motivaţi şi serioşi când ţin o dietă, care de multe ori este prima şi singura din viaţa lor; şi la menţinerea greutăţii, dacă nu exagerează cu alcoolul, bărbaţii sunt mai eficienţi. Nu vor, şi bine fac, să-şi petreacă viaţa într-o permanentă cură de slăbire. În al treilea rând, mâncarea utilizată ca şi “confort food”, adică remediu pentru stres, frustrări şi tristeţi cotidiene este mai degrabă apanajul doamnelor, deşi bucăţica de ciocolată rezolvă numai pentru un timp foarte scurt problemele. Nu în ultimul rând, bărbaţii sunt ceva mai puţin implicaţi în tot ceea ce înseamnă procurarea şi prepararea mâncării pentru familie, gătesc mai puţin, uneori nu ştiu deloc să gătească, ceea ce îi pune la un oarecare adăpost de foarte multe tentaţii culinare. Aşadar, sexul „slab” trebuie să facă mai multe eforturi şi sacrificii pentru a se menţine într-adevar slab.
Comentarii (1)
Mam apucat sa iau pastilele astea de aproape 2 saptamani si au inceput sa apara ceva rezultate. Apetitul meu pentru mancare e mai mic si am dat jos 3 kg. Chiar daca in perioada asta am facut si sport consider ca si suplimentul asta mi-a fost de folos.
Posteaza comentariu