Ca să-ţi faci o idee, iată care sunt cele mai frecvent întânite ingrediente trecute pe eticheta brânzei topite:
- brânzâ
- apă
- unt
- lapte praf degresat
- săruri de topire
- corector de aciditate (E 339)
- sare iodată.
Pe lângă aceste ingrediente care nu sunt atât de numeroase, mai există multe altele pe care producătorii le folosesc pentru sortimentele de brânză topită cu ciuperci, ardei, şuncă, etc. Printre ingredientele care se adaugă se numără:
- E 250 Nitrit de sodiu
- E 450 Difosfaţi
- E 451 Trifosfaţi
- E 415 Guma xantan
- E 621 Glutamat monosodic
- E 301 Ascorbat de sodiu
- E 120 Acid carminic
- E 1422 Adipat de diamidon acetilat
- E 331 Citrat de sodiu
- E 452 Polifosfaţi
- E 407 Caragenan
- E 330 Acid citric
- E 508 Clorură de potasiu
- E 250 Nitrit de sodiu.
Efectele adverse ale aditivilor alimentari sunt potenţate de cantitatea şi regularitatea cu care obişnuim să consumăm produsele alimentare în care sunt introduşi. Printre pericolele care pândesc organismul în urma consumării E-urilor periculoase se numără: cancerul, alergiile, dereglările hormonale, tulburările hepatice, bolile intestinale şi ale ficatului, tulburările hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburările nervoase şi creşterea nivelului de colesterol.
Studiu: 61 de sortimente de brânză topită din România conţin E-uri, mai multe sau mai puţine
În anul 2011, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS) a realizat un studiu care a scos la iveală faptul că 61 de sortimente de brânză topită verificate au un compoziţia lor aditivi, unele mai puţini, altele mai mulţi. Potrivit ANPCPPS, din cele 61 de sortimente de brânză verificate nu a existat niciuna care să nu conţină E-uri.
”Fie că este felii, triunghiuri, la sul sau la cuburi, brânza topită este întâlnită des în alimentaţia românilor. ANPCPPS România a studiat etichetele şi a aflat pentru consumatori câte E-uri conţin aceste produse. Rezultatele au dovedit că, din cele 61 de produse comparate, nu există niciun sortiment de brânză topită care să nu conţină E-uri. Astfel, găsim produse care conţin peste 10 E-uri, cât şi produse care conţin un număr minim de E-uri, respectiv doar două”, se preciza în comunicatul ANPCPPS trimis presei.
Reţetă simplă: cum să faci brânză topită în casă cu doar 4 ingrediente
Ingrediente
- 1 kilogram de brânză de vaci
- 1-2 linguriţe cu bicarbonat de sodiu
- 1/4 pachet de unt
- puţină sare de mare.
Brânza de vaci se lasă la scurs într-o strecurătoare şi se apasă bine ca să iasă tot zerul.
Apoi se amestecă cu sarea si bicarbonatul.
Se topeşte la aburi (un vas deasupra unui alt vas cu apă care fierbe) împreună cu untul, timp de 15-20 de minute, amestecând în continuu.
Când devine o compoziţie cremoasă se ia de pe foc şi se toarnă în caserole pe care le laşi la rece.
Se păstrează la frigider în caserole închise. Rezistă foarte bine câteva săptămâni.
Comentarii (5)
Am respectat intocmai reteta dar in timp ce mestecam, in loc sa devina de consistenta unei smintini, s-a format un cocolos gen cauciuc, lipicios inconjurat de zer in proportie de 50/50% Am continuat sa mestec la acelasi foc mic si cocolosul mare s-a farimitat moment in care am incetat sa mai mestec. Unde am gresit? ce e eronat in aceasta reteta sau ce secrete nu ni s-au spus? Pt a ma gasi mai repede dati-mi, va rog si un replay pe atzipitu@yahoo.com
Buna! Nu stiu unde gresesc dar mie nu-mi iese deloc reteta. Branza nu se topeste. Am tinut-o pe apa 40 de minute si a ramas cu o textura grunjoasa...nicidecum nu se face ca o smantana. Aveti idee de ce se intampla asta?
Daca pui si niste carnaciori de casa afumati cu usturoi tocati marunt, marunt, si o lingura de boia dulce iese bestiala!
ce reteta grozava! nici nu ma gandeam ca putem face in casa ceva asa elaborat.
Si eu fac destul de des branza topita de casa si este delicioasa. Pun si un ou, pentru a-i da o culoare mai galbena...
Posteaza comentariu