Postul Paştelui: 6 reţete de gustări sănătoase recomandate de Dr. Oz

Alegerea gustărilor poate să ridice multe probleme atunci când ţii post. Dacă nu ştii care sunt cele mai nutritive opţiuni, află recomandările celebrului Dr. Oz!

Alegerea gustărilor poate să ridice multe probleme atunci când ţii post. Dacă nu ştii care sunt cele mai nutritive opţiuni, află recomandările celebrului Dr. Oz!

 

 

1. Pateu de linte verde



Pentru acest pateu delicios ai nevoie de:

  • 3 căni cu apă
  • 1 cană cu linte verde
  • 1 frunză de dafin
  • 3 căţei de usturoi
  • 1/2 cană cu tahini (pastă susan)
  • zeamă de lămâie
  • 1/2 linguriţă cu chimen
  • 1/2 linguriţă cu boia de ardei
  • sare de mare după gust
  • legume feliate pentru a le consuma cu pateu.


Mod de preparare
Se fierbe lintea în apă şi dafin aproximativ 40 de minute până se înmoaie. După ce s-a răcit puţin se pune lintea şi puţin lichid în blender, se amestecă celelalte ingrediente şi se mixează până devine o pastă omogenă.

Se serveşte cald sau se poate păstra la frigider. Poţi să iei un borcănel cu tine la serviciu, câteva legume tăiate şi ai gustarea sănătoasă la îndemână.


2. Guacamole


O pastă delicioasă şi sănătoasă care are la bază fructele de avocado pline de grăsimi sănătoase şi vitamina E.

Ingrediente:

  • 2 fructe de avocado
  • 1/2 ceapă roşie, tocată
  • 1 căţel de usturoi, tocat
  • coajă de lămâie sau lime şi puţină zeamă
  • pătrunjel proaspăt, mărunţit
  • sare de mare.


Se pisează avocado cu furculiţa şi se amestecă împreună cu celelalte ingrediente. Ca să eviţi oxidarea fructelor de avocado, Dr. Oz îţi recomandă să păstrezi sosul într-un borcan închis ermetic şi să laşi sâmburele de avocado în acest amestec.

Se poate consuma pe felii de pâine integrală prăjită sau cu beţişoare de legume.


3. Năut prăjit


Ingrediente:

  • 1 conservă cu boabe de năut
  • ulei de măsline + pătrunjel + chimen + sare de mare
  • ulei de măsline + mărar + drojdie inactivă + cimbru
  • ulei de măsline + boia de ardei + drojdie inactivă + sare de mare.


Se scurg boabele de năut de apă, se şterg bine cu un prosop de hârtie şi se aşază în tava cuptorului tapetată cu hârtie de copt. Se lasă în cuptorul încins 30 de minute, după care se amestecă cu unul dintre sosurile în combinaţia pe care o preferi.


4. Banana congelată - alternativă la îngheţată

Ai nevoie de: 1 banană, 1/4 cană mix de nuci mărunţite şi 1/4 cană cu ciocolată neagră mărunţită.

Mod de preparare: Se amestecă nucile cu ciocolata şi se rulează banana prin această compoziţie.

Se înveleşte banana în folie alimentară şi se introduce la congelator 12 ore. O altă soluţie este să topeşti ciocolata neagră şi să dai banana congelată prin ciocolată, apoi prin amestecul de nuci.

Dr. Oz spune că o îngheţată la cornet cu topping de ciocolată şi mix de nuci prăjite conţine aproximativ 310 calorii, în timp ce această gustare propusă de el are 194 de calorii.


5. Budincă de avocado şi cacao

Ai nevoie de: 1 avocado moale, 1 linguriţă de sirop de agave şi 2 linguriţe de cacao pudră.

Mod de preparare: Se amestecă în robotul de bucătărie avocado până devine cremos, după care se amestecă cu mierea şi cacaua.


6. Baton homemade energizant

Pune în robotul de bucătărie 1 cană migdale crude sau nucă, 1 cană seminţe de floarea soarelui crude, 1 cană seminţe de dovleac crude, 1 pumn de curmale/miere de albine, cacao pudră, puţină sare de mare, fulgi de nucă de cocos, esenţă de vanilie/rom şi puţină apă pentru a obţine o consistenţă lipicioasă.
Se întinde pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se lasă la frigider 2-3 ore, apoi se taie in batoane şi se ambalează separat în folie de plastic. 

 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simika pe 29 Mar 2013, 09:24
    wow....

    Multumesc frumos pentru aceste gustari. Tin sa va anunt ca postul bisericesc este facut cu cap. Nu este neaparat pentru purificarea sufletului inainte de a te impartasi pentru marile sarbatori, ci este facut pentru purificarea trupului, pentru detoxifiere. Daca va uitati in calendar, o sa va dati seama de acest lucru dupa perioadele in care este pus. Cu ce nu sunt eu de acord in privinta postului? Cu evitarea consumului de lactate....e cam greu si e cam suprasolicitant pentru corp sa stai fara lactate perioade de cate 40 de zile. Poate gresesc, dar eu una la 47 de kg chiar mi-ar fi dificil. Sunt ok cu carnea. Stiati ca este o vorba: carnea trebuie sa fie garnitura unei mese, nu legumele sau alte cele ;) Deci carnita intr-o oarecare masura, restul din belsug ;) Va pup si sanatate!

    4
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod