Alimentele bogate în acizi graşi polinesaturaţi, precum somonul sau nucile, menţin sănătatea gingiilor şi previn bolile gingivale, susţin specialiştii.
Cercetătorii de la Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston au descoperit că dieta bogată în acizi graşi polinesaturaţi reduce cu aproximativ 30% riscul de a suferi de boli gingivale, faţă de cei care obişnuiesc să ocolească astfel de alimente. "Terapia prin alimentaţie este o metodă eficientă, mai sigură şi mai puţin costisitoare atât de prevenire cât şi de tratament a parodontozei," declară prof. Asghar Z. Naqvi, din echipa de cercetători.
Studiile efectuate anterior au dovedit eficienţa grăsimilor polinesaturate în tratarea a diferite afecţiuni, precum bolile de inimă.
Cercetătorii au analizat efectele acestei diete pe aproximativ 9.200 de adulţi, cu vârste peste 20 de ani, scrie WebMD. La sfârşitul studiului, s-a observat că particpanţii care au optat pentru o dietă bogată în astfel de grăsimi au fost mai feriţi de problemele gingivale, riscul scăzând cu până la 30%.
Acizii graşi polinesaturaţi pot fi găsiţi în alimente precum peşti graşi, nuci, margarină sau unt de arahide.
© Copyright:
Nucile şi peştii graşi, recomandaţi în prevenirea bolilor gingivale
Alimentele bogate în acizi graşi polinesaturaţi, precum somonul sau nucile, menţin sănătatea gingiilor şi previn bolile gingivale, susţin specialiştii.
Posteaza comentariu