Majoritatea cazurilor de toxifinfecţie alimentară apar în urma consumului de mâncare incorect gătită sau păstrată în condiţii neigienice. Ca să ne ferim de îmbolnăviri, autoritatea sanitar-veterinară a scos un ghid util pentru gospodine.
Statisticile arată că mai mult de jumătate ditre persoanele care ajung la medic cu toxiinfecţie alimentară sunt cauzate de nerespectarea unor reguli esenţiale în siguranţa alimentară. "Alimentele se pot contamina din mediul înconjurător (praf, microbi), pe parcursul procesului de creştere (fructe, legume) sau în timpul preparării lor (contaminează atât bucătarul cât şi consumatorul)", explică medicul generalist Andreea Tripac pentru site-ul topsanatate.ro
Ce simptome apar în toxiinfecţie alimentară?
Potrivit specialistei, principalele semne şi simptome ce apar în intoxicaţia alimentară sunt cele gastrointestinale:
- diaree;
- greaţă;
- vărsături;
- durere abdominală (crampele intestinale);
- febră ridicată (38-39 grade Celsius);
- dureri musculare;
- complicaţii sangvine şi renale severe;
- paralizie nervoasă şi musculară.
Trebuie să te îngrijorezi şi să apelezi la ajutorul unui medic dacă durerile abdominale nu sunt diminuate după scaunele dese.
Pentru gospodine: măsuri de prevenire
Ghidul scos de autoritatea sanitar-veterinară va fi distribuit şi în sptitale. Iată câteva dintre regulile de bază cuprinse în el:
1. Dacă ai făcut o ciorbă, trebuie să o introduci în frigider după cel mult o oră. Scufundă oala cu ciorbă în chiuveta cu apă rece, schimbă mai multe ape pentru a favoriza răcirea rapidă.
2.
3. Nu cumpăra ouă din piaţă unde sunt ţinute la temperatura de afară. Oul devine periculos şi după ce este ţinut o oră afară din frigider.
4. O conservă desfăcută nu se mai păstrează pentru că este favorizată alterarea alimentului. Fie o consumi pe toată, fie goleşti conţinutul într-un recipient ermetic.
5. Nu cumpăra bucăţile de carne care au lăsat zeamă şi o vezi scursă în tava pe care este aşezat produsul. Este deja în stare de fermentare.
6. Întreţine curăţenia tuturor suprafeţelor bucătăriei. Nu tăia pe acelaşi tocător bucăţi de carne crudă şi legume.
Posteaza comentariu