Dr. Oz: Dieta de detoxifiere în 48 de ore

Obiceiul de a curăţa organismul de toxine, numit şi detoxifiere, se practica frecvent în vremurile străvechi. Află soluţiile şi reţetele propuse de dr. Mehmet Oz pentru a-ţi revigora organismul!

Nu orice dietă de detoxifiere este una de succes. De exemplu, celebrul medic Dr. Oz avertizează cu privire la multe dintre aceste diete care au la bază înfometarea sau un consum extrem de mic de calorii. El susţine că aceste diete nu numai că nu te vor ajuta să obţii rezultatele scontate, dar te pot şi îmbolnăvi dacă sunt urmate pe o perioadă mai lungă, încetinind astfel foarte mult metabolismul.

Printre reacţiile adverse pe care le declanşează o dietă extremă de detoxifiere se numără: deshidratarea, oboseala, ameţelile, greaţa şi probleme la nivelul colonului.

Aşadar, fereşte-te de dietele extreme de detoxifiere şi află de la specialist cum se urmează acest tip de regim care curăţă organismul de toxine! În primul rând trebuie să reţii că organismul deţine resurse pentru a realiza acest lucru în mod natural, iar dacă menţii sănătatea ficatului, a colonului şi a rinichilor nu vei întâmpina probleme majore, deoarece aceste trei organe sunt recunoscute pentru acţiunea lor de a ajuta la eliminarea toxinelor, susţine specialistul în emisiunea sa "The Dr.
Oz Show". De aceea, dieta de detoxifiere de 48 de ore va consta în alegerea unor alimente care acţionează blând asupra acestor organe.

Lista de cumpărături


Dr. Oz a făcut o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie pentru aceste două zile de detoxifiere, urmate apoi de o listă cu reţetele pe care trebuie să le prepari. Notează pe o foaie ingredientele de care ai nevoie pentru detox:

  • 100 grame de quinoa;
  • nucşoară;
  • 1 rădăcină medie de ghimbir;
  • ulei de in presat la rece;
  • 1 pungă de prune uscate;
  • 500 mililitri lapte de orez/migdale/cânepă;
  • ananas proaspăt;
  • 3 castraveţi;
  • 1 legătură de spanac sau alte legume cu frunze verzi;
  • 3 lămâi;
  • 1 mână frunze proaspete de mentă;
  • seminţe de in sau chia;
  • 1 pungă afine congelate;
  • 1 banană;
  • 2 cepe roşii;
  • 3 beţe de ţelină;
  • 1 bulb de fenicul;
  • seminţe de chimen;
  • sare de mare;
  • piper măcinat;
  • 1 cească ciuperci shiitake;
  • 4 căţei de usturoi;
  • 1 căpăţână de varză;
  • boia;
  • oregano proaspăt sau uscat;
  • 8 fire de pătrunjel proaspăt;
  • zeamă de varză acră;
  • 3 mere;
  • 1 legătură de ridichi;
  • 500 grame de fasole verde;
  • ulei de măsline extravirgin;
  • suc de ananas neîndulcit;
  • 470 mililitri suc de rodii;
  • apă plată.

 

Reţete pentru două zile de detoxifiere

 

Comentarii (20)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • miha7 pe 24 Sep 2013, 23:06
    ultima descoperire!!!

    Pt detox este excelenta si bentonita sodica pura wyoming Previne si trateaza in plus multe afectiuni.

    2
    2

  • guest29 pe 3 Iul 2013, 17:28
    detoxifiere

    http://emilly.ro/slide/10-pasi-esentiali-pentru-o-detoxifiere-corecta

    1
    1

  • Miron Corina pe 27 Iun 2013, 10:07
    Deparazitare

    Pentru deparazitarea organismului ce produse folositi? Ce parere aveti de tinctura de nuca neagra, pelin si cuisoare?

    6
    1

  • alexa pe 9 Mar 2013, 06:32
    quinoa

    Eu am luat quinoa de la un hipermarket.exista si seminte de in,si chia la noi. Dar da...detoxul e bun facut macar vreo 3 luni.

    1
    2

  • xo pe 22 Feb 2013, 15:00
    ...

    Ai dreptate dellia....face reclama la ceapa si castraveti. Documenteaza-te despre nutritie si o sa iti dai seama ca mai mult iti dortezi corpul cand mananci cum te-a invatat bunica si mamica....

    0
    1

  • delllia pe 22 Feb 2013, 14:46
    mda

    Nu va fortati organismul dr Oz nu face decat reclama la anumite produse.

    3
    2

  • Ana pe 26 Ian 2013, 07:59
    Drumul catre fericire

    recomand cu incredere verde de Paris cu kerosen si dinamita REZULTATE GARANTATE !!

    12
    3

  • Detoxifiere-Deparazitare pe 13 Nov 2012, 16:43
    Tratamente detofiante si deparazitare

    Pachetul antiparazitar este alcatuit din 3 plante care va pot ajuta sa scapati de paraziti fara greata, cefalee si fara a interfera cu vreun medicament. Tratamentul de deparazitare este recomandat tuturor persoanelor care sufera de: astm cauzat de ascarizii din plamani, eczeme provocate de viermii cilindrici (nematode), atacuri de apoplexie care apar datorita prezentei viermelui cilindric Ascaris care patrunde in creier, boli de inima cauzate de Dirofilaria, parazit ce se gaseste in inima cainelui, acneea rozacee cauzata de parazitul Leishmania; diabetul cauzat de trematodul pancreatic al bovinelor Eurytrema, migrene cauzate de nematodul Strongylodes boli ale tractului digestiv aparute cauzate de diversi paraziti. http://www.detoxifiere-deparazitare.ro/articol/Pachete/Pachet_Dr._Clark_-_Deparazitare/Pachetul_detoxifiant_si_deparazitar_de_18_zile_capsule-219.html

    8
    6

  • Maria pe 12 Nov 2012, 17:41
    Detoxifiere

    Mersi Doina. Mi-ai fost de un real ajutor. Multumesc pentru toate informatiile tale

    4
    5

  • Doina pe 9 Nov 2012, 16:18
    Detoxifiere

    Buna, Am citit intrebarea ta. Eu am aflat ca echipa care se ocupa de aceste de distribuirea acestor produse au sambata pe otv la ora 12 o emisiune cu produsele lor. Iti recomand as te uiti si sa iti lamuresti nedumeririle.

    0
    2

  • Maria pe 7 Nov 2012, 15:04
    Detoxifiere

    Salut, Doina as vrea mai multe informatii depre Tratametul Hulda Clark de 18 zile pe baza de tinctura de nuc negru, cuisoare si pelin si o pudra detoxifianta pe baza de zeolit. As vrea sa le incerc si eu, dar am cateva nelamuriri. Lasa un post aici in care sa imi explici mai multe despre aceste tratamente

    0
    2

  • Doina pe 6 Nov 2012, 15:03
    Detoxifierea

    Nu numai ca trebuie sa manaci sanatos, dar asta nu e deajuns. Daca organismul tau este deja plin cu toxine si paraziti . Eu una am luat Tratametul Hulda Clark de 18 zile pe baza de tinctura de nuc negru, cuisoare si pelin si o pudra detoxifianta pe baza de zeolit. Le-am gasit pe http://www.detoxifiere-deparazitare.ro/. Incercati sa va curatati organismul pe toate caile posibile

    2
    1

  • TerapiiNaturiste pe 29 Mai 2012, 09:49
    2 retete de detoxifiere

    RETETA 1: 1 kg. de pătrunjel verde se toacă mărunt si se fierbe in 2 l. de lapte, la foc mic, pană rămane circa 1 l., se strecoară, se consumă cate o lingură din oră in oră pană se termină. In ziua respectivă nu se mănancă si nu se bea nimic. RETETA 2: se curătă 200 gr. de telină, se taie felii subtiri, se presară putină sare, se lasă 15 minute. Se curătă de coajă 200 gr. de mere, se taie felii, se toarnă peste ele sucul de la 2 lămai. Se amestecă telina cu merele, se asează in salatieră. Se adaugă 25 gr. de smantană, se amestecă. Acest preparat va suplini pranzul unei zile. Se poate repeta de 2 - 3 ori pe săptămană.http://www.terapii-naturiste.com/remedii_naturiste/detoxifiere.htm

    3
    3

  • Ion Stanici pe 16 Mai 2012, 00:37
    Despre slabire..

    @gabriela: Draga Gabriela,sunt fost sportiv de performanta iar de aprox. 15 ani, tin un regim alimentar bun si ma simt minunat. Iti transmit cateva informatii, in speranta ca vei reusi sa treci peste aceasta trauma.1. stabilirea unui diagnostic din punct de vedere endocrinologic (poti consulta mai multi medici). 2. ar fi bine sa-ti faci un mod de viata din a manca sanatos.( nu mese rare, nu retete care sa te slabeasca intr-o luna-doua; ceea ce ai pus in ani, nu poti da jos in 2-3 luni- o poti face in timp, prin regim si sport). De tine depinde cat de tare iti doresti sa te incadrezi pe directia unei viati sanatoase.Succes!

    8
    3

  • dadiana pe 17 Mar 2012, 13:32
    raspuns

    raspuns pentru cristina -nu ai dreptate in ceea ce ai scris,daca nu stii prea multe despre suplimente .numai comenta aiurea- si sa stii ca quinoa se afla in orice farmacie naturista (plafar) -de ce te deranjeaza ca se traduc articole_? ai citit tu prea multe articole scrise de dr- romani? hai sa fim seriosi ,o sa mai treaca ani buni pt ca romanii sa se trateze preventiv si sa stie sa ia suplimente- o zi buna tuturor

    4
    5

  • ela pe 8 Feb 2012, 09:39
    quinoa

    exista quinoa in magazinele naturiste, plafaruri, etc.

    2
    3

  • andreea pe 24 Ian 2012, 14:33
    da!

    Daria mih. pt detoxifiere nu se iau pastile, trebuie sa incerci sa mananci cat mai sanatos, sa urmezi o anumita dietă, dar fără pastile, sa fie facuta in mod natural degajarea toxinelor. apoi retata asta nu este pentru noi..e facuta pentru ei, la salariile lor de cateva mii de euro..:)) ”Jurnalistul„ asta trebuia sa precizeze - retete pt vedete- sau reteta scumpa, lol!!!

    3
    3

  • cristina pe 24 Ian 2012, 14:29
    salutare!

    fratilor, in primul rand, asta e un articol preluat, doar tradus! nu va mai adresati..domnule doctor..el nu este de aici. si apoi, detoxifierea e buna si sanatoasa, in timp, nu in 2 zile, ne chinuim organismul! asta nu e reteta pt romani..hello! aveti habar cati bani treb cheltuiti asa anapoda?? uitati-va si voi la lista de cumparaturi. apoi nici nu cred ca exista quinoa în România! cel care a tradus articolul e okay, cel care l-a postat, nu are nicio treaba cu facultatea de jurnalism care trebuie urmata! scrie din placere (plictiseala sau prostie) Nu va mai luati dupa toata lumea si gasiti orice prostie - bună! Nu orice zboară se mananca, mai treziti-vă, doamneee! St destule retete ieftine pt detoxifiere, dar retete sanatoase si românesti, pt ca st cele mai bune!

    11
    2

  • gabriela pe 10 Ian 2012, 14:31
    as vrea sa slabesc

    domnul doctor va rog sa imi spuneti si mie cum sa slabesc am incercat tot felu de diete si de de regim si gimnastica si sporturi dar nu am reusit sa slabec si mi-as dori tare mult sa slabesc ca sa fiu frumoasa pt prietenul meu va rog ajutatima

    11
    10

  • DariaMih pe 7 Ian 2012, 01:58
    Detoxifierea este foarte buna

    Detoxifierea este mai mult decat binevenita dupa sarbatorile de iarna. Foarte interesant articolul, eu urmez de cateva luni dieta si iau pastilele de slabit slim&fit, slabesc si ma simt excelent. Dar, de sarbatori am luat o mica pauza de la dieta, asa ca de maine voi incepe sa urmez si eu sfaturile din articol.

    6
    5

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod