Dr. Oz: 6 alimente pe care le credeai sănătoase, dar îţi fac rău

A alege alimentele sănătoase în dietă nu este un lucru foarte uşor şi nici foarte bine stăpânit de foarte multe persoane. Dr. Oz demontează câteva mituri despre alimentele pe care le credeai sănătoase.

A alege alimentele sănătoase în dietă nu este un lucru foarte uşor şi nici foarte bine stăpânit de foarte multe persoane. Dr. Oz demontează câteva mituri despre alimentele pe care le credeai sănătoase.

 

A mânca sănătos nu presupune a cheltui o avere pe alimente extravagante, ci mai degrabă de a găti cât mai simplu cu ingrediente obişnuite pe care le găseşti în piaţă sau la magazin. Foarte multe persoane asociază alimentaţia sănătoasă cu produsele bio care au preţuri exagerate în România, însă nu se limitează la a cumpăra legume şi fructe, ci optează pentru o diversitate de produse procesate (dulciuri, snacks-uri) care nu sunt superioare din punct de vedere nutriţional celor din comerţ.

Atunci când alegi alimente simple pe care să le prepari tu acasă ai satisfacţia că mănânci mai sănătos sau, cel puţin încerci, ţinând cont de pesticidele şi substanţele folosite în agricultură.



Însă, există câteva produse care uneori au fost promovate ca fiind o parte importantă în cadrul unei alimentaţii sănătoase, dar care s-au dvedit a face mai mult rău organismului, avertizează Dr. Oz. Iată care sunt acestea şi de ce trebuie să te fereşti de ele:


1. Smoothie-urile din comerţ pot să conţină între 650 şi 1000 de calorii

Aceste băuturi cremoase pe care le găseşti în comerţ pot să conţină mai multe calorii decât un cheeseburger, avertizează Dr. Oz. O sticlă mică cu smoothie din supermarket poate să aibă între 650 şi 1000 de calorii din cauza cantităţii mari de fructe, adaos de zahăr sau diverse siropuri. Este de preferat să-l faci acasă şi să nu exagerezi cu cantităţile, ci să te limitezi la un pahar cu smoothie cremos din banane, căpşuni şi puţin lapte vegetal.



2. Mâncarea semi-preparată şi congelată este plină de sare şi nu conţine nutrienţi

Are un conţin foarte ridicat de sare, lucru care nu te ajută chiar dacă alegi sortimente mai sărace în calorii. De asemenea, are un conţinut minim de nutrienţi, deoarece se folosesc cereale rafinate sau alţi aditivi, în locul alimentelor cu adevărat nutritive.


3. Batoanele pot să aibă o cantitate exagerată de zahăr

Există pe piaţă numeroase batoane energizante, pline de fibre sau proteine, însă din cauza cantităţii exagerate de zahăr nu se diferenţiază foarte mult de alte dulciuri rafinate din comerţ. Fii foarte atentă când le alegi şi nu le cumpăra dacă conţin zahăr şi alte ingrediente pe care nu le cunoşti. Caută acele batoane care au nuci, cereale integrale, fructe uscate în loc de zahăr şi pudră de cacao în loc de ciocolată.



4. Brioşele au mult zahăr şi grăsimi

Chiar dacă sunt dietetice, nu te baza pe acest lucru şi citeşte eticheta cu ingrediente. Unele brioşe pe care le găsim în comerţ pot să conţină până la 800 de calorii din cauza cantităţii mari de zahăr şi grăsimi utilizate în prepararea lor. Fie faci acasă brioşe din făină integrală, fructe uscate în loc de zahăr şi banană în loc de unt, fie acorzi o atenţie sporită atunci când le cumperi şi nu exagerezi cu ele.


5. Dulciurile fără grăsimi

Faptul că scrie pe etichetă că produsul respectiv nu conţine grăsimi nu înseamnă că este şi fără calorii. Iar, principala greşeală este aceea de a mânca mai mult, deoarece consideri că dacă nu ai grăsimi este cât se poate de clar că nu au nici calorii. Nu este chiar aşa, avertizează Dr.
Oz care susţine că acele grăsimi sunt înlocuite de o cantitate exagerată de zahăr rafinat.


6. Untul de arahide sau alte nuci/seminţe

Arahidele, nucile, nucile caju, seminţele de floarea-soarelui sunt o sursă importantă de proteine şi grăsimi sănătoase. Alege cu atenţie untul din comerţ care nu trebuie să conţină mai mult de două ingrediente (de exemplu, arahide sau arahide şi sare), fără grăsimi saturate sau trans şi fără zaharuri. O soluţie ca să eviţi această problemă ar fi să cumperi arahide crude, să le coci puţin la cuptor şi să le mixezi în robotul de bucătărie. 

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod