De ce ar trebui să mănânci humus în fiecare zi

Foarte popular în Orientul Mijlociu, humusul a început să fie utilizat și în Europa. Are un gust special și multe beneficii pentru sănătate. Află de ce ar trebui să consumi humus cât mai des.
Humusul este obținut prin mixarea boabelor de năut cu tahini, suc de lămâie, ulei de măsline și usturoi. Consumul de humus are o istorie îndelungată, fiind inclus chiar și în meniurile din Antichitate. Potrivit Scripturilor, humusul a fost preparat pentru prima dată în Egipt. Este fascinant că nici în prezent nu și-a pierdut locul important în topul preparatelor utile pentru sănătate, ci devine tot mai popular chiar și în zone unde este mai puțin cunoscut.

 
Iată de ce ar trebui să mănânci humus cât mai des:

 
1. Luptă împotriva inflamațiilor

Uleiul de măsline din componența humusului este foarte util pentru combaterea inflamațiilor cronice. De asemenea, uleiul de măsline extravirgin conține compuși fenolici care pot neutraliza rapid microbii sau virușii. Acest ulei include și antioxidantul numit oleocantal, care acționează similar cu ibuprofenul, tratând în mod eficient afecțiunile neurodegenerative, articulare și unele tipuri de cancer.

 
2. Contribuie la menținerea greutății ideale

Fibrele din humus joacă un rol important pentru prevenirea acumulării kilogramelor în exces. Năutul este o sursă excelentă de fibre, plus vitamine și minerale, eliminând cu succes poftele alimentare.
Alege humusul pentru a rezista mai ușor în fața dulciurilor, chips-urilor sau covrigeilor sărați.

 
3. Stimulează digestia

În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii canadieni consumarea humusului în fiecare zi, timp de cel puțin 3 săptămâni, a asigurat proliferarea bacteriilor benefice la nivelul tractului intestinal. Studiul a concluzionat că năutul poate ameliora compoziția microbiomului, favorizând digestia normală. Consumă și tu humus pentru a preveni diareea, constipația, crampele, durerile abdominale, gazele, balonarea sau orice alt disconfort digestiv.

 
4. Îți protejează inima

Ingredientele pe care le conține humusul sunt benefice pentru a preveni afecțiunile cardiovasculare. Potrivit specialiștilor, suplimentarea meniului zilnic cu năut timp de cel puțin 5 săptămâni reduce nivelul colesterolului „rău” de tip LDL.
De asemenea, uleiul de măsline conține grăsimi sănătoase care protejează inima, reglând ritmul de metabolizare a zahărului și prevenind puseurile de tensiune.

 
5. Reglează glicemia

Humusul este compus în primul rând din năut, care are un indice glicemic scăzut. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că humusul reduce cu până la 75% nivelul glicemiei după mese.

 
6. Asigură menținerea densității osoase

Tahini, pasta din semințe de susan care se regăsește în humus, contribuie la reducerea riscului de fracturi și fortificarea oaselor. Numai trei linguri de humus conțin 150mg de calciu, așa că nu ezita să-l alegi la gustări sau mese principale pentru a-ți menține densitatea osoasă.

 
7. Crește nivelul de energie

Combinația dintre năut, tahini, lămâie și ulei de măsline îți va da un plus de energie care favorizează puterea de concentrare și combaterea stresului. Carbohidrații complecși conținuți de năut, grăsimile sănătoase din uleiul de măsline și semințele de susan și vitamina C din sucul de lămâie previn oboseala, amețelile, senzația de epuizare, gândirea în ceață, modificarea stării de dispoziție, durerile de cap și fluctuațiile glicemiei.
 
Cât timp ține humusul?
După ce ai deschis un recipient poți păstra humusul între 4 și 6 zile la frigider, iar humusul preparat acasă va ține 3-5 zile.
Un recipient sigilat poate fi păstrat până la 10 zile, la rece.
 
Poți congela humusul?
Da, dacă nu îl vei consuma atât de repede este chiar indicat să congelezi humusul pe porții pentru a-l putea savura la momentul potrivit. Îl poți ține la congelator cel mult 8 luni.
 
Poți consuma humus în fiecare zi?
Cu siguranță! Ține cont însă că 150g de humus conțin 408 calorii, așa că fii atent la mărimea porției. Dacă alegi să mănânci și pitta lângă humus ai putea adăuga încă 270 de calorii.
 
Se încadrează humusul în dieta ketogenică?
Nu, este preparat din năut, care este o leguminoasă.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod