Cartofii dulci calzi sunt gustoși ca garnitură dar ți se pare plictisitor să îi consumi mereu în acest fel? Nu trebuie să te limitezi la garnituri, ci există multe alte metode pentru a integra cartofii dulci în rețetele tale. Poți regăsi gustul plăcut și culoarea apetisantă atât în variantele clasice, cât și fiind mereu creativă și adăugând acest ingredient-surpriză în alte rețete decât de obicei.
Dacă pregătești cartofi dulci rumeniți în weekend îi poți folosi cu succes toată săptămâna pentru a prepara mese diferite combinându-i cu legume, carne, paste sau cereale, iar dacă îi congelezi îi poți păstra până la o lună. În primul rând trebuie să-i rumenești corect, iar după aceea îți poți folosi creativitatea pentru a-i integra într-o varietate de preparate.
Taie cartofii pe jumătate, unge-i cu ulei de măsline, apoi cu sare și piper negru.
Tapetează o tavă cu hârtie de copt, apoi pune cartofii cu fața în jos și lasă la foc mediu timp de 30 de minute. Sunt gata foarte repede și te ajută să obții baza pentru numeroase rețete. După ce ai rumenit cartofii dulci este momentul să înveți să-i folosește în mai multe feluri.
Iată cum poți îi poți utiliza pentru a pregăti 9 mese diferite:
1. Adaugă-i la un curry
Se potrivesc de minune în orice variantă de curry. Poți încerca o variantă thailandeză cu nucă de cocos și carne de pui, un curry japonez pe bază de carne de vită sau chiar o variantă care conține creveți. De fiecare dată cartofii dulci vor adăuga consistență și o textură specială preparatului.
2. Servește-i într-o salată
Nu te-ai gândit să adaugi cartofi dulci copți la o salată? Este momentul să încerci. Taie-i cubulețe, apoi amestecă-i cu salată verde, boabe de porumb dulce, felii de avocado, ouă fierte și bacon.
Dacă vrei să atragi și copilul să consume acest tip de ingrediente mai bine nu le amesteca de la început, ci lasă-l să-și constituie salata din ingredientele dorite. Cu siguranță nu va ocoli cartofii dulci.
3. Folosește-i la chilli
Cartofii dulci pot fi integrați ușor și într-o rețetă de chilli, indiferent dacă este în stil vegetarian sau conține și carne. Având în vedere că sunt deja gătiți, adaugă-i la chilli cu 10-15 minute înainte de a-l servi pentru a avea timpul necesar să absoarbă aromele celorlalte ingrediente fără să se înmoaie prea tare.
4. Taie-i felii la supă
Dacă ai făcut o supă de pui ai putea folosi cartofii dulci în locul tăiețeilor, economisind astfel calorii, dar savurând un gust deosebit. Se potrivesc foarte bine la supele de pui, de linte și de fasole neagră. Îi poți tăia felii sau îi poți adăuga sub formă de piure dacă îți dorești o consistență cremoasă.
Servește supa cu iaurt grecesc sau smântână.
5. Servește-i cu o salată de cereale integrale
Amestecă feliile de cartofi dulci cu orez brun, farro sau quinoa fierte, cuburi de friptură de curcan sau de vită, ceapă roșie, merișoare, stafide, frunze de rucola, pătrunjel și suc de lămâie și vei obține rapid o cină pe placul tuturor.
6. Folosește-i direct în coajă, ca bază a preparatului
Încălzește jumătățile de cartofi dulci, pune câte una pe farfurie, apoi prepară un topping delicios din guaccamole, boabe de fasole albă sau neagră, năut rumenit, brânză feta sau parmezan, legume fierte la aburi, friptură și salată verde crocantă.
7. Creează un mic dejun consistent
Cartofii dulci pot fi serviți și dimineața, unși cu unt de arahide sau migdale și cu un topping savuros din granola, iaurt și sirop de arțar.
8. Transformă-i într-un desert special
Atunci când vrei să prepari un desert sănătos mixează 200g de piure de cartofi dulci cu 3 linguri de ulei de cocos, 5 linguri de suc de portocale, 2 linguri de nuci mărunțite, 1 lingură de granola și 4 linguri de sirop de agave. Dă la cuptor timp de 15-20 de minute, apoi servește cu frișcă și sirop de ciocolată.
9. Folosește-i la smoothie-uri
De multe ori un smoothie este opțiunea ideală pentru gustările din zilele aglomerate. Dacă ai la îndemână cartofi dulci rumeniți gustul va fi cu totul special.
Vei porni de la o bază aromată și cremoasă și poți adăuga iaurt, ghimbir, mango, nucșoară, 2 linguri de ciocolată neagră rasă și 1 lingură de miere.
Posteaza comentariu