Cum lupti cu pofta de ciocolata?

Aproximativ 97% dintre femei si 68% dintre barbati experimenteaza in mod frecvent pofte culinare. Ciocolata este unul dintre cele mai dorite alimente, cu un continut ridicat de calorii.

Se pare ca femeile sunt mai pofticioase cand vine vorba de ciocolata, decat barbatii. Conform Asociatiei Americane de Diabet doar 15% dintre barbati poftesc deseori la ciocolata, iar dintre femei, 40% si dintre acestea 75% sustin ca in afara de ciocolata, nimic nu le satisface pofta.


De ce poftim la ciocolata?

Oamenii de stiinta au descoperit ca alcaloidele gasite in ciocolata cresc nivelul de serotonina din creier si binedispun. De asemenea, ciocolata mai contine vitamine B si magneziu, importante in producerea de energie.

Deoarece pofta de ciocolata poate fi provocata de carenta de magneziu, multe femei simt nevoia sa consume ciocolata inainte de menstruatie, ca simptom al sindromului premenstrual.


Cat zahar trebuie consumam?

Agentia de Standarde Alimentare ("The Food Standards Agency") recomanda barbatilor sa nu consume mai mult de 65g de zahar pe zi, iar femeile nu mai mult de 50g.

Conform nutritionistului Patrick Holford, fondatorul Institutului pentru Nutritie Optima, suntem programati sa iubim dulciurile. "In exces, zaharul actioneaza mai mult ca un drog decat ca un nutrient, stimuland aceleasi cai biochimice ca si heroina si produce endorfine.

Daca ai nevoie de o anumita substanta pentru a capata o stare de bine si daca experimentezi simptome de sevraj in lipsa acestei substante, este posibil sa fii dependent."

De multe ori parintii folosesc ciocolata drept rasplata sau rasfat pentru copiii lor si din acest motiv ajungem sa o asociem cu starea de bine si siguranta.


O poti inlocui cu...

Multi dintre noi folosesc drept scuza glicemia scazuta pentru o mica gustare cu ciocolata. Insa exista multe optiuni alimentare pentru cresterea glicemiei si pentru mai multa energie. "Un sandvich cu unt de arahide sau o banana, reprezinta alternative mult mai bune pentru ca duc la o crestere graduala a nivelului de zahar din sange, spre deosebire de ciocolata care provoaca o crestere rapida. Invata sa anticipezi momentele slabe in care ai nevoie de un stimulent si fa alegeri sanatoase, precum alunele sau fructele," recomanda Ursula Arens, Asociatia Dietetica Britanica.


O scurta plimbare te scapa de pofta de ciocolata

Desi satisfactia poate aparea mai tarziu decat in cazul in care optam pentru un baton cu ciocolata, exercitiile fizice favorizeaza secretia de serotonina, neurotransmitator care contribuie la senzatia de bine.
De asemenea, ajuta la eliberarea endorfinelor intr-un mod similar ca si ciocolata. Dupa o repriza de exercitii nu vei mai simti nevoia de dulce, iar acelasi efect se obtine si dupa o partida de sex.

In cazul in care nu este tocmai genul sportiv, specialistii sustin ca si o simpla plimbare de doar 15 minute te poate scapa de pofta de dulce.


Incearca suplimentele

Aminoacidul Triptofan este important pentru producerea serotoninei, asa ca ai putea incerca suplimentele naturale de aminoacid 5-Hidroxitriptofan pentru a scapa de pofta.


Regula "15 minute"

Majoritatea poftelor dispar intr-un timp scurt, asa ca incearca sa nu cedezi tentatiei imediat. Asteapta 15 minute si dupa vei putea observa ca pofta a disparut. Ocupa-ti acest timp cu alte activitati: suna un prieten sau iesi la o scurta plimbare.


Opteaza pentru ciocolata neagra

Ciocolata neagra contine o cantitate mai mica de zahar si mai multi antioxidanti. Daca alegi ciocolata cu alune, aceasta contine mai multe proteine, iar senzatia de satietate va fi mai mare. Opteaza pentru cateva patratele de ciocolata neagra si evita sa mananci o intreaga ciocolata cu lapte.
Astfel vei reusi sa reduci si numarul de calorii.

Nu uita! Chiar daca este mai sanatoasa, ciocolata neagra contine si o cantitate ridicata de grasimi si calorii.


De ce este sanatoasa ciocolata neagra?

Are efecte benefice asupra activitatii cerebrale. Pudra de cacao folosita in ciocolata contine o substanta antioxidanta, numita flavonol care are capacitatea de a energiza functiile mentale. Astfel, vasele de sange din creier se dilata si permit patrunderea unei cantitati mai mari de sange si implicit de oxigen. In consecinta, cand consumam ciocolata neagra ajutam creierul sa lupte cu oboseala, insomnia sau imbatranirea.
Previne bolile de inima. Cacaoa este cea mai bogata sursa naturala de magneziu, care reduce riscul de diabet tip 2, hipertensiune si boli cardiovasculare.
Sursa de energie. Ciocolata neagra are un index glicemic scazut si din acest motiv nu va provoca o crestere rapida a nivelului de zahar din sange.
Circulatia sanguina. S-a demonstrat ca antioxidantii continuti de ciocolata neagra imbunatatesc circulatia.
Presiunea sanguina.
Studiile efectuate pana in prezent arata ca 100 g de ciocolata consumata zilnic stabilizeaza presiunea sanguina.
Recomandata bolnavilor cu Parkinson. Cercetarile au aratat ca bolnavii cu Parkinson au tendinta de a consuma mai multa ciocolata neagra in comparatie cu persoanele sanatoase. Acest obicei poate fi considerat un fel de auto-medicatie, cred expertii.
Creste libidoul. Ciocolata neagra contine fenilalanine care, conform specialistilor, cresc dorinta de a face sex.
Scade colesterolul. Cercetatorii au descoperit ca batoanele de ciocolata neagra au un rol semnificativ in scaderea nivelului de colesterol "rau". Singura conditie este sa aiba in compozitie mai mult de 60-75% cacao.