Chimie în farfurie: Cum arată aditivii alimentari pe care îi mănânci zilnic

E-urile de care auzim atât de des şi pe care mulţi dintre noi au ajuns deja să le ignore, fac parte zilnic din alimentaţia noastră.
Fie că îţi plac dulciurile, fie că ai o pasiune pentru mezeluri, pentru chips-uri sau sucuri, consumi în fiecare zi zeci de substanţe chimice de care n-ai auzit în viaţa ta. Au denumiri complicate, formule chimice şi mai complicate, nimeni nu cunoşte exact ce efecte au asupra sănătăţii, şi cu toate acestea sunt incluse în aproape toate alimentele pe care le găseşti pe rafturile magazinelor.

Iar dacă ar fi să ne gândim logic, dacă ai face o prăjitură acasă, crezi că o poţi păstra în dulap timp de trei luni, astfel încât să arate la fel ca în prima zi, când ai scos-o din cuptor? Scopul acestor substanţe este acela de a crea iluzia de prospeţime atunci când ea lipseşte cu desăvârşire.


Nu doar conservanţii sunt folosiţi intens, ci şi alte ingrediente chimice care au rolul de a ne păcăli că ceea ce mâncăm arată şi este absolut delicios. Coloranţii, potenţiatorii de gust, stabilizatorii şi aromele sintetice sunt de nelipsit din cele mai multe alimente procesate.

Descoperă cum arată câţiva dintre aditivii alimentari pe care îi mănânci în fiecare zi.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ghita pe 4 Iul 2017, 14:47
    Despre 2 ( doua) E-uri.

    E 621, glutamat de sodiu, intensifica gustul, oricarui aliment sau compozitie. alimentara.Partea proasta este ca produce irascibilitate la copii si nu numai.E 951, aspartam, este un indulcitor sintetic care nu ne da calorii.Se regaseste in orice aliment "dulce", care se lauda a fii fara zahar.Din aceeiasi clasa este acesulfamatul de potasiu si mai vechi cunoscuta zaharina.Acesti doi sunt foarte vechi, si de zeci de ani mult folositi pe scara foarte larga in alimentele, care unele se vreau sanatoase. Acesti indulcitori sunt susspectati de a provoca cancerul.

    1
    0

  • Daniel pe 4 Iul 2017, 13:06
    NU am priceput mai nimic.

    Credeam ca stimata doamna are cunostiinte cat de cat de chimie alimentara si i va destupa la minte pe cei novici, Cu parere de rau, nu am aflat nimic nou, din ceea ce a scris. Pe viitor incercati sa puneti un om care si pricepe cate ceva si face termenii de neinteles, mai de inteles pt novici. Sfatul ar fii simplu, traiti numai cu apa si aer, cat nu sunt si astea aditivate, sau pe bani.

    0
    0

  • Mircea pe 4 Iul 2017, 10:54
    Ironia sortii..

    Politicienii pe care noi ii alegem sa ne conduca(poate si protejeze si apere,nu?!)sunt implicati i acest lent proces de otravire si ucidere tacita a populatiei..de ce sa nu recunoastem...Sunt tari unde se mananca (mai)sanatos si unde oamenii protesteaza vocal pe strazi si presa pt a nu fi otraviti,stiati? La radio am auzit cum ca in Africa de Sud datorita protestelor de strada puii gasiti ia vanzare nu mai contin aditivi si nu mai sunt injectati cu mizerii.Noi romanii de ce nu putem asta oare?! Pt ca nu ne intereseaza sa mancam si sa fim si traim sanatosi.

    0
    0

  • G. Nedelcu pe 4 Iul 2017, 01:17
    Aditivii....

    Pace! Multumim autoarei articolului-dna G. Dorobantu. Umila mea intrebare ar fi .....ce sa facem? Multumesc.

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod