Cele mai sănătoase și delicioase băuturi fierbinți care să te încălzească în zilele de iarnă

În afara faptului că te încălzesc și îți dau o stare de bine, aceste băuturi calde sunt excelente pentru sănătate: ajută digestia, stimulează sistemul imunitar, și îți oferă o mulțime de nutrienți.

Infuzie de lămâie


Ingrediente:
1 cană cu apă fierbinte
zeama de la o jumătate de lămâie
1/4 linguriță cu turmeric
un praf de pudră de ardei iute
un praf de sare de mare
un praf de zahăr brut

Mod de preparare:
Pune toate ingredientele într-o cană și amestecă bine.

Ce efecte are?
Această băutură provine din India și are numeroase beneficii pentru sănătate. Potrivit nutriționistului Kantha Shelke, citat de shape.com, "această băutură caldă combină proprietățile antiinflamatorii și antioxidante ale turmericului și capacitatea apei cu lămâie de a curăța ficatul și rinichii de toxine."

Băutură caldă pentru tratarea răcelii


Ingrediente:
1 cană cu lapte de migdale neîndulcit
un praf de scorțișoară
un praf de turmeric
un praf de nucșoară măcinată
un praf de ardei iute cayenne
ghimbir măcinat
extract de vanilie
câteva picături de stevia

Mod de preparare:
Încălzește laptele de migdale într-o crăticioară, adaugă toate ingredientele, apoi folosește un tel pentru a amesteca bine. 

Ce efecte are?
Nutriționistul Ariane Hundt a creat această rețetă de băutură caldă, despre care spune că are capacitatea de a combate răceala. "Este de preferat să bei această băutură fierbinte și să simți cum te încălzești.
Creșterea temperaturii corpului este de dorit atunci când te confrunți cu o răceală sau gripă. Căldură afectează virusurile, astfel că o ședință de saună plus consumul de lichide fierbinți sunt eficiente pentru a combate răcelile. Scorțișoara și nucșoara îți dau o senzație de căldură și în același timp echilibrează nivelul zahărului din sânge, în timp de ardeiul iute cayenne stimulează metabolismul. Turmericul și ghimbirul au proprietăți antiinflamatorii", declară nutriționistul.

Cidru de mere cu scoțișoară


Ingrediente
1 cană cu cidru natural de mere
1 baton de scoțișoară

Mod de preparare:
Încălzește cidrul de mere, toarnă-l în cană și adaugă batonul de scorțișoară.

Ce efecte are?
"Cidrul de mere este o sursă foarte bună de vitamina C și fier, dar conține în același timp o fibră solubilă numită pectină, care poate ajuta la scăderea colesterolului. Vitamina C este esențială pentru buna funcționare a sistemului imunitar.
Scorțișoara ajută digestia și poate regla nivelul zahărului din sânge", declară fitoterapeutul Janet McKenzie, potrivit shape.com.

Ceai de ghimbir


Ingrediente:
80 de grame de rădăcină de ghimbir tăiată în felii subțiri
1 cană cu apă

Mod de preparare:
Pune ghimbirul în apă, lasă să dea într-un clocot, apoi strecoară.

Ce efecte are?
"Ghimbirul ajută digestia și poate îmbunătăți simptomele celor care se confruntă cu probleme precum osteoartrită sau fibromialgie, care se pot accentua pe timpul iernii. Are proprietăți antitusive, calmând episoadele de tuse", declară specialistul.

Lapte vegetal cu turmeric


Ingrediente:
2 căni cu lapte de migdale neîndulcit
1/2 cană cu lapte de cocos
2 linguri cu miere
1 linguriță cu pudră de turmeric
1/2 linguriță cu pudră de ghimbir
1/2 linguriță cu scorțișoară măcinată
1 boabă de piper
un praf de nucșoară măcinată
un praf de ardei iute cayenne
1/2 linguriță cu extract natural de vanilie

Mod de preparare:
Pune toate ingredientele în blender și mixează timp de un minut. Încălzește lichidul pe aragaz la foc mediu, dar având grijă să nu fiarbă.
Sevește imediat.

Ce efecte are?
"Această băutură cremoasă conține numeroase ingrediente sănătoase. Turmericul are foarte multe beneficii datorită substanței numită curcumină, care este excelentă pentru tratarea inflamației și a durerilor articulare", delcară Julie Magnussen, health coach certificat.

Băutură fierbinte pentru stimularea sistemului imunitar


Ingrediente:
1/2 cană cu lapte de cocos
1/2 cană cu apă plată
1/4 linguriță cu turmeric
1/4 linguriță cu nucșoară măcinată
1/4 linguriță cu ghimbir măcinat
1/4 linguriță cu extract natural de vanilie
1 pliculeț de ceai Rooibos
un baton de scorțișoară, pentru servit
Opțional: o picătură de ulei esențial de scorțișoară pur, 100% natural

Mod de preparare:
Într-o crăticioară, încălzește toate ingredientele, cu excepția uleiului esențial de scorțișoară, dacă folosești. Lasă să fiarbă la foc mic timp de cinci minute. Ia de pe foc și adaugă picătura de ulei esențial.
Strecoară și servește.

Ce efecte are?
"Este o combinație de ingrediente cu puternic efect de stimulare a imunității, ce reduce inflamația și problemele digestive. În același timp oferă protecție antibacteriană, antiinflamatorie și antioxidantă. Este metodă perfectă de a stimula capacitatea naturală de protecție a organismului", declară specialistul în terapie holistică Shelley Hillesheim.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod