Însă unele dintre aceste beneficii pot fi activate doar dacă mănânci usturoiul în stare crudă, deoarece gătirea acestuia poate reduce cantitatea de substanțe chimice pe care le conține. Înainte de a adăuga o cantitate mai mare de usturoi în dieta ta, este recomandat să te consulți cu medicul tău, deoarece usturoiul poate interacționa cu anumite medicamente. Iată însă de ce ar trebui să mănânci mai mult usturoi!
Beneficii pe care le aduce usturoiul sănătății
Poate scădea riscul apariției cancerului
Persoanele care au consumat usturoi crud de cel puțin două ori pe săptămână au experimentat o rată mai mică de apariție a cancerului pulmonar decât cei care au consumat usturoi crud mai rar, potrivit unui studiu realizat pe durata a 7 ani. Usturoiul poate fi benefic și pentru prevenirea sau tratarea cancerului de colon sau pancreatic, conform studiilor realizate de Centrul Medical de la Universitatea din Maryland.
Reduce nivelul colesterolului
Conform unui studiu, un eșantion de studenți la medicină care au consumat 10 grame de usturoi crud în fiecare zi, timp de două luni, au redus semnificativ nivelul colesterolului din organism. Un alt studiu a ajuns la concluzia că un consum regulat de usturoi crud a crescut nivelul de colesterol bun și a scăzut nivelul total al colesterolului din corp, cu toate că diferența nu a fost una semnificativă pentru ca usturoiul să fie singura metodă recomandată pentru scăderea nivelului colesterolului.
Are efect antiinflamator
Dacă suferi de o afecțiune inflamatorie, s-ar putea să te ajute să consumi usturoi crud. Un studiu publicat în Toxicologia Alimentară și Chimică, în august 2013, a constatat că usturoiul are un efect antiinflamator, usturoiul crud fiind din nou mai puternic decât cel gătit. Nivelul alicinei este mai mare decât în cazul usturoiului crud, de unde reies și beneficiile mai puternice.
Îmbunătățește sensibilitatea la insulină
O scădere a sensibilității la insulină crește riscul apariției diabetului zaharat de tip 2. Consumul de usturoi crud poate ajuta la îmbunătățirea sensibilității la insulină, în acest fel reducând și riscul apariției diabetului zaharat, potrivit unui studiu publicat în revista Nutriție & Metabolism, în anul 2011. Cu toate acestea, studiul acesta a fost realizat cu ajutorul unui eșantion de șoareci de laborator, fiind nevoie de cercetări ulterioare pentru a observa dacă aceleași beneficii sunt resimțite și de către oameni.