Visine si suc de visine

Alimente pe care le poţi consuma înainte de somn. Vei dormi mai bine!

Nu simţi că te odihneşti bine noaptea? Acordă mai multă atenţie la ceea ce mănânci! Descoperă ce alimente poţi să consumi înainte de somn ca să dormi mai bine
Un somn de proastă calitate îţi influenţează total starea de spirit şi energia în ziua următoare. Dacă nu reuşeşti să te odihneşti cum trebuie poate este necesar să faci câteva schimbări în planul tău de meniu pe care îl ai seara. Specialiştii au demonstrat de nenumărate ori că unele alimente tulbură somnul şi nu sunt indicate înainte de culcare, însă la fel există şi reversul medaliei, adică acele ingrediente cheie pe care le poţi consuma înainte de somn ca să dormi mai bine.

Însă, indiferent de ceea ce alegi la masa de seară este foarte important să laşi un interval de 3 ore între masă şi ora de culcare.
Dacă mănânci mult şi prost chiar înainte de somn există toate şansele să-ţi distrugi somnul şi dimineaţa următoare să se transforme într-un calvar, deoarece vei fi total lipsită de energie.

Un alt aspect de reţinut este acela legat de consumul de alcool seara târziu. Specialiştii susţin că o cantitate mare de alcool consumată înainte de somn poate să-ţi tulbure calitatea somnului. Poţi să consumi o cantitate mică de bere sau vin, însă nu chiar înainte de somn şi nu trebuie să exagerezi cu ele!

Ca să dormi bine trebuie să te deconectezi de la telefon şi tableta care nu au ce să caute cu tine în pat, să aeriseşti dormitorul bine şi să nu ai o temperatură ridicată, să fie perfect întuneric şi să găseşti activităţi care te relaxează înainte de somn.
Pe lângă aceste aspecte ţine cont şi de ceea ce mănânci seara, deoarece există anumite alimente care îţi perturbă somnul şi unele pe care le poţi consuma înainte de somn.

Iată care sunt aceste alimente şi băuturi bune înainte de somn:



1. Ceaiul de valeriană


Este cunoscut pentru efectul calmant și relaxant pe care îl induce, tocmai de aceea consumul lui este recomandat doar seara, înainte de culcare. De asemenea, poți lua tinctură de valeriană în locul ceaiului. Tinctura este mai concentrată, dar o poți dizolva în puțină apă.

 

2. Vişine sau suc de vişine


Melatonina este hormonul care pregăteşte corpul pentru somn. Vişinele constituie singura sursă naturală de melatonină, susţine celebrul Dr.
Oz care a susţinut o conferinţă la Bucureşti. Aceasta funcţionează într-adevăr şi te ajută să dormi mai bine, însă este foarte important momentul în care o iei. "Fie că optezi pentru suplimentele cu melatonină sau vişine/suc de vişine ca sursă de melatonină acestea trebuie luate la cină nu înainte de culcare, deoarece abia în două ore vei constata un efect", susţine specialistul. Dacă vrei să citeşti şi despre alte curiozităţi discutate la conferinţa susţină de Dr. Oz la Bucureşti poţi să accesezi articolul "10 lucruri pe care le-am învăţat la conferinţa susţinută de Dr.
Oz
"
.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod