9 motive pentru care nu trebuie să renunți la produsele lactate

Nu ți-ai dori să trăiești mai mult, să te simți mereu bine și să slăbești cât ai nevoie? Ei bine, produsele lactate îți pot rezolva aceste probleme și îți aduc și alte beneficii. Află de ce nu ar trebui să le ocolești la supermarket.
Deși produsele lactate sunt adesea evitate și chiar considerate cauza multiplelor probleme digestive sau de altă natură, realitatea este că au un rol important pentru funcționarea organismului. Chiar dacă ai impresia că le poți înlocui imediat cu produse cu o nuanță și o textură similară, conținutul de vitamine și minerale nu va fi același.

 
Iată de ce ar trebui să mai dai o șansă produselor lactate:

 
1. Brânza are un efect antiinflamator

În cadrul studiilor realizate s-a constatat că brânza Roquefort are un efect antiinflamator asupra corpului și te protejează împotriva afecțiunilor cardiovasculare. În viitor se dorește extragerea principiilor nutritive din acest sortiment de brânză și crearea unui supliment eficient pentru prevenirea bolilor și a îmbătrânirii, dar deocamdată este indicat să consumi frecvent acest tip de brânză pentru a preveni bolile cardiace.

 
2. Variantele fermentate reduc riscul de diabet

Potrivit specialiștilor, consumul de cel puțin 55g de brânză maturată pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ 2 felii, reduce riscul de diabet 2 cu 12%. De asemenea, bacteriile probiotice prezente în iaurt și kefir pot reduce nivelul colesterolului și fortifică organismul împotriva acestei afecțiuni.

 
3. Poți preveni cariile dacă mănânci brânză la finalul unei mese

Finaizarea mesei cu brânză nu va permite acizilor din alimentele consumate să rămână pe suprafața dinților. Calciul și fosforul din brânză reduc nivelul de acid și diminuează efectele nocive ale bacteriilor.
Cel mai bine este să preiei și tu obiceiul francezilor și să alege la desert brânză cu fructe proaspete.

 
4. Lactatele elimină insomnia

Proteinele din componența laptelui favorizează somnul profund și cresc capacitatea de concentrare a doua zi. În plus, triptofanul conținut de lactate crește nivelul de serotonină și melatonină, garantându-ți un somn liniștit până dimineața. Spre deosebire de carnea de curcan, care te face somnoros, dar îți dă o senzație de greutate, laptele, brânza sau iaurtul sunt mai ușor de prelucrat de stomac și furnizează o doză esențială de calciu, un mineral foarte important pentru conversia triptofanului în melatonină.

 
5. Majoritatea tipurilor de brânză nu conțin gluten

Chiar și brânza cu mucegai obținută prin metoda tradițională care implică folosirea franzelelor în cadrul procesului de producție conține mult mai puțin gluten decât pragul stabilit pentru declanșarea simptomelor problematice.

 
6. Poți combina brânza cu un preparat picant pentru a face gustul mai ușor de tolerat

Dacă bei lapte sau combini alimentele foarte picante cu iaurt vei reduce intensitatea gustului usturat. În India părinții folosesc adeseori iaurt pentru a-și ajuta pe copii să se adapteze gustului picant, fără să fie nevoiți să pregătească feluri de mâncare diferite pentru ei.

 
7. Poți păstra cojile de brânză pentru supe

Cel mai simplu este să folosești marginile uscate de la bucățile de parmezan, dar poți proceda identic pentru orice alt tip de brânză. Cojile uscate de brânză dau un gust deosebit ciorbelor de legume sau supelor-cremă.

 
8. Poți face brânza feta mai sănătoasă

Această brânză cu un gust special poate fi ținută în apă timp de câteva minute, apoi clătită bine la un jet de apă rece pentru a reduce conținutul de sodiu.

 
9. Vei ține apetitul sub control

Brânza și iaurtul în mod special vor reduce pofta de mâncare timp de 5-6 ore și îți va fi mult mai ușor să ocolești deliciile cu multe calorii care pot adăuga rapid kilograme în plus. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că persoanele care mănâncă legume crude cu brânză sau iaurt consumă cu 72% mai puține calorii față de cele care ocolesc cu desăvârșire lactatele.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod