Beneficiile aduse sănătății de un somn bun sunt nenumărate: somnul te face fericită, îți menține mintea ascuțită, îți întărește sistemul imunitar, pielea ta își menține tinerețea, îți micșorează riscul apariției tensiunii ateriale și bolilor de inimă. Chiar dacă te numeri printre cei care nu pot adormi noaptea foarte ușor, avem o veste bună pentru tine. Există câteva alimente care te ajută să dormi mai bine. Iată care sunt acestea!
Ce alimente te ajută să dormi mai bine?
1. Peștele
Peștele, în special somonul, halibutul și tonul, aduce un aport important de vitamina B6 organismului, de care acesta are nevoie pentru a produce melatonina (un hormon declanșat de întuneric, care induce somnul).
2. Orezul cu bob lung jasmine
Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, persoanele care au mâncat la cină preparate bogate în carbohidrați care conțineau orez jasmine în combinație cu legume și sos de roșii au adormit mult mai repede decât persoanele care au consumat orez normal. Cu toate că autorii studiului încă investighează acest studiu, aceștia au speculat că o cantitate mai mare de insulină a fost declanșată de acest aliment, crescând și nivelul triptofanului din sânge, un aminoacid care este responsabil tot de somn.
3. Iaurtul
Produsele lactate, precum iaurtul și laptele stimulează dozele sănătoase de calciu. Există unele cercetări care sugerează că deficitul de calciu s-ar putea să te împiedice să adormi la fel de repede.
4. Cerealele integrale
Bulgurul, orzul și alte cereale integrale au un conținut bogat de magneziu. Consumul insuficient de magneziu te împiedică să adormi la fel de repede, conform Jurnalului de Medicină Ortomoleculară.
5. Varza creață (kale)
Deja știi că produsele lactate sunt cunoscute pentru aportul important de calciu pe care îl aduc organismului. Însă și legumele cu frunze verzi, cum ar fi varza creață, îmbunătățesc nivelul de calciu din organism.
Iar, după cum spuneam mai sus, deficiența de calciu te împiedică să adormi.6. Bananele
Bananele, cunoscute pentru faptul că au un conținut bogat de potasiu, reprezintă și o sursă importantă de vitamina B6, de care organismul are nevoie pentru a produce melatonina.
7. Năutul
Și năutul se află pe lista acelor alimente care te ajută să dormi mai bine, deoarece conțin o cantitate semnificativă de vitamina B6, necesară pentru producția de melatonină.
Posteaza comentariu