6 idei de cină de post. Rapid, gustos şi hrănitor

Supa cremă de mazăre cu broccoli, curry-urile de legume cu orez sau combinaţiile infinite pe care le poţi face cu paste integrale sunt câteva dintre cele mai bune idei de cină de post.

Dacă te-ai împotmolit şi nu mai ştii ce să mănânci seara în zilele în care ţii post îţi recomandăm aceste reţete care se fac rapid şi sunt foarte săţioase. Supele cremă, curry-urile cu leguminoase (năut, linte, mazăre) sau combinaţiile pe care le poţi face cu paste integrale sunt printre cele mai bune alegeri pentru masa de seară.

Când nu mai ştii ce să găteşti seara trebuie să încerci aceste 6 idei de cină de post:

 

1. Paste integrale cu ciuperci, usturoi şi fulgi de ardei iute


Pastele integrale în combinaţie cu diverse legume sau verdeţuri constituie o cină de post pe care o poţi face foarte repede. În plus, există atât de multe legume care merg de minune cu pastele încât nu ajungi să te plictiseşti niciodată de acest preparat.
Chiar dacă nu poţi adăuga parmezan sau brânză mucegăită în zilele în care ţii post, puţin ulei de măsline adăugat la final în farfurie va conferi o aromă delicioasă. În plus, te poţi folosi de diverse plante aromatice pe care le poţi presăra peste paste.

Ciupercile se feliază şi se călesc în puţin ulei de măsline cu usturoi şi fulgi de ardei iute, iar la final se adaugă spaghetele integrale şi puţină apă, lăsând totul pe foc doar câteva minute ca să se întrepătrundă aromele şi pastele să absoarbă aromele. Se pun în farfurie, se presară pătrunjel proaspăt din belşug şi se stropesc cu puţin ulei de măsline extravirgin.

 
 

2. Supă cremă de mazăre cu broccoli


Este o supă săţioasă care conţine proteine din mazăre şi o poţi prepara foarte rapid seara. Trebuie să pui la fiert mazăre congelată, ceapă, usturoi, ţelină şi florete de broccoli. După 10 minute, când legumele s-au înmuiat, se foloseşte un blender ca să le pasezi până obţii o supă cremoasă. Adaugă puţin ulei de măsline extravirgin, zeamă de lămâie, sare, piper şi frunze proaspete de mentă sau mărar. Prin urmare, nu-ţi va lua mai mult de 20 de minute ca să ai gata o supă hrănitoare şi delicioasă.

3. Taco cu năut, paprika afumată şi guacamole


Ai nevoie de lipii, avocado şi o conservă de năut ca să prepari rapid o cină inspirată de bucătăria mexicană. Pune la călit boabele de năut scurse, adaugă sare, paprika afumată şi pudră de usturoi. Foloseşte năutul aromat în combinaţie cu pasta de avocado ca să faci taco. Pune pe o lipie 1-2 linguri de năut, apoi guacamole (pastă de avocado cu ceapă şi roşii) şi frunze de coriandru sau pătrunjel şi ai gata un wrap delicios şi bogat în proteine.

4. Salată caldă de orz cu vinete şi mentă


Orzul integral poate să înlocuiască cu succes orezul alb. În timp ce se fierbe orzul la fel ca orezul, poţi să căleşti puţin o vânătă tăiată cubuleţe cu puţin usturoi şi ceapă.
Se amestecă cele două preparate, se asezonează cu sare, piper, puţin oţet sau zeamă de lămâie şi se presară frunze proaspete de mentă.