Nu doar pentru că momentele petrecute cu cei dragi sunt cele care contează de fapt, ci pentru că, dacă ai ajutorul potrivit, poți să faci pregătirile de Paște mai ușor, mai rapid.
Știm, te gândești deja la jumătatea ta, nu-i așa? E adevărat că totul se rezolvă mai rapid în doi, dar noi îți propunem încă un asistent – tehnologia. Cu toții folosim un aragaz pentru a găti și un aspirator pentru a face curățenie, dar în fiecare zi apar electrocasnice cu noi funcții, special gândite să ne facă viața mai ușoară – precum cuptoare care se curăță automat sau aparate care îți gătesc preparatul preferat, cu o simplă apăsare de buton.
Vestea bună e că tehnologiile smart sunt din ce în ce mai accesibile, iar cu ocazia sărbătorilor de Paște, în magazinele Flanco și pe www.flanco.ro le găsești la prețuri speciale. Iată câteva exemple de produse care te ajută să termini mai rapid și mai eficient treburile casnice – zi de zi, dar le vei aprecia chiar mai mult în preajma sărbătorilor.
Când vine vorba de gătit – de la aperitive, la salate sau la mult așteptatele prăjituri – robotul de bucătărie Bosch Mum5 va fi mâna ta dreaptă. Premiat pentru design și multifuncționalitate, face aluaturi, feliază și răzuiește legume, stoarce fructe și mixează ingrediente, cu un motor puternic și un vas încăpător.
Trecem la pasul următor – prepararea termică. Dacă preferi o bucătărie în stil clasic, dar cu dotări moderne, poți să alegi aragazul electric Electrolux EKC52550OX. Partea superioară, vitroceramică, se curăță în câteva secunde, în deplină siguranță, datorită indicatorului de căldură reziduală care îți arată ce zone sunt încă fierbinți. Cuptorul distribuie uniform căldură, așa că vei putea să gătești simultan două sau trei preparate, pe niveluri diferite, iar masa de sărbători va fi gata de două ori mai rapid. Ghidajele cuptorului te ajută să ajungi mai ușor la tăvile în care ai gătit și să reduci riscul incidentelor neplăcute din bucătărie.
Dacă ai o bucătărie amenajată în stil modern, poți să alegi plita Whirlpool iXelium – din oțel inox de până la 6 ori mai rezistent la temperaturi înalte decât oțelul obișnuit, care nu se îngălbenește în timp - și cuptorul Electrolux EOA3450AOX, cu un strat inteligent de acoperire catalitică, ce absoarbe și arde grăsimea, ca să îl poți curăța dintr-o singură mișcare cu laveta.
Și dacă vrei ca tot ce e pe masa de Paște să fie home-made, iar în casă să miroasă a pâine proaspătă, ai nevoie de mașina de pâine Tefal Bread of the World – pe lângă șapte tipuri de baghete si chifle, precum ciabatta, focaccia sau pită, și opt feluri de pâine, poți să pregătești inclusiv paste pentru felul principal sau grisine, plăcintă și gem la desert.
Apropo de arome îmbietoare și desert - nu-i așa că gândul îți fuge imediat și la o cafea bună? Practică la o masă plină de musafiri, cafetiera Russell Hobbs Retro Ribbon pregătește rapid până la 10 cești de cafea și o menține caldă până ești gata să o servești. Dacă preferi o cafea cu gust intens, espressor-ul manual Philips Saeco Poemia funcționează atât cu cafea măcinată, cât și cu capsule, pe care le prepară la o presiune de 15 bari. În plus, e dotat cu sistem de spumare a laptelui Pannarello, deci vei putea să îți etalezi talentul de barista, preparând propriile specialități de cafea cu lapte. Pe cei mici poți să îi servești cu suc de fructe, legume și verdețuri, obținut prin presare la rece la storcatorul Hurom, care păstrează toate vitaminele și substanțele nutritive și crește cantitatea de suc obținută.
La început, dar și la final de petrecere, aspiratorul vertical 2 în 1 Bosch îți va face ziua mai mai ușoară. Fără cablu, cu greutate redusă și o duză extrem de flexibilă, îți permite să aspiri până la 32 de minute – o autonomie suficientă pentru întreaga casă. În plus, vine împreună cu un aspirator de mână, ca să poți strânge rapid firimiturile de pe masă sau canapea.
Nu-i așa că pregătirile de Paște par deja mai simple? Între 26 martie și 10 aprilie, iepurașul Flanco te așteaptă în magazinele noastre din țară și pe www.flanco.ro, cu reduceri consistente. Pregătește-te de sărbători cu mai puțin efort și mai multă bucurie!
© Copyright: depositphotos
Pregătiri de Paște cu mai puțin efort și mai multă bucurie – produse utile de la Flanco
Cui nu îi plac sărbătorile? Arome alese, familia adunată în jurul mesei, cadouri, zâmbete și povestiri. Ai și uitat de timpul petrecut în bucătărie sau ordonând casa. De ce?
De Advertorial
Posteaza comentariu