6 alimente prebiotice care te ajută să ai un sistem digestiv sănătos

6 alimente prebiotice care te ajută să ai un sistem digestiv sănătos

În mod sigur ai auzit de probiotice. Sunt acele bacterii bune care trăiesc în sistemul digestiv și care au un rol deosebit de important asupra sănătății noastre.
Acestea susțin sistemul imunitar, ne ajută să avem o greutate normală și au un efect benefic chiar și asupra stării de spirit, unele studii susținând că probioticele pot reduce simptomele depresiei.

Dar în afară de alimentele care conțin în mod normal probiotice, precum iaurtul, kefirul, brânza fermentată, murăturile, varza murată, borșul etc., există și alimente care "hrănesc" probioticele din intestine. Acestea poartă denumirea de prebiotice și sunt esențiale pentru menținerea sănătății digestive. Sunt fibre solubile și alte tipuri de carbohidrați pe care probioticele , bacteriile bune, le fermentează.

Iată câteva alimente prebiotice pe care să le incluzi în alimentația ta:

Usturoi


Bogat în prebiotice, usturoiul îți va oferi cele mai multe beneficii dacă îl mănânci crud. Pisează un cățel de usturoi și adaugă-l în dressingul pentru salată, în sosuri sau peste legume preparate la abur sau grătar.
Usturoiul conține, de asemenea și antioxidanți, având ș un efect antimicrobial. Nu ar trebui să eviți usturoiul din cauza mirosului. Guma de mestecat sau bomboanele mentolate te vor ajuta să scapi rapid de mirosul de usturoi.

Napi


Cunoscut și ca topinambur, napul este o plantă care produce tuberculi asemănători cartofilor. Este prezent de câteva sute de ani în țara noastră, fiind în trecut o sursă importantă de nutrienți. Poți consuma napii cruzi sau gătiți în diverse moduri - fierți, prăjiți, copți, sote sau murați. Au un gust bun și conțin inulină, o substanță care reglează glicemia.

Mere


Mărul este una dintre cele mai bune gustări pe care să le iei zilnic. Îți oferă numeroase vitamine, minerale și alte substanțe cu efect benefic asupra organismului.
Una dintre acestea este pectina, o substanță care are capacitatea de a crește numărul bacteriilor benefice din intestine și a le scădea pe cele nocive. Dar evită produsele care conțin mult zahăr, precum merele coapte cu zahăr sau plăcinta cu mere. Zahărul nu este benefic pentru sănătatea microbiomului intestinal.

Sparanghel


Tulpinele verzi și crocante de sparanghel conțin foarte multă inulină, substanța care susține bacteriile benefice și care în același timp reduce inflamația. Dar pentru a beneficia de toate aceste efecte pozitive, nu găti prea mult sparanghelul. Prepară-l puțin la abur sau sote. Atunci când este gătit prea mult, nutrienții benefici pot fi distruși.

Ceapa


Folosim ceapă la aproape orice mâncare gătită, astfel că face parte zilnic din alimentația noastră. Dar acum ai un motiv în plus să incluzi mai multă ceapă în mâncare.
Ceapa este o sursă excelentă de inulină și fructooligozaharihe, substanțe prebiotice naturale, care protejează flora bacteriană.

Bananele


Bogate în fibre, vitamine și minerale, bananele conțin și o cantitate mică de inulină, care protejează bacteriile benefice. Dar acestea mai prezintă un avantaj: bananele mai puțin coapte sunt și mai benefice pentru sistemul digestiv pentru că au un nivel ridicat de amidon rezistent care crește numărul bacteriilor bune și reduce balonarea.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod