5 alimente pentru un somn odihnitor

Câteva alimente vă pot ajuta să aveţi un somn odihnitor


1. Nucile, cum sunt cele braziliene sau cele clasice, induc somnul pentru că au un conţinut mare de proteine, potasiu şi seleniu şi ajută organismul să producă melatonină, hormonul natural al somnului. Napii şi spanacul sunt legume bogate în calciu, util, de asemenea, în producerea melatoninei. Năutul, ingredientul principal din hummus, creveţii şi homarul sunt o sursă bună de triptofan, un aminoacid pe care organismul îl poate converti în serotonină, hormon ce vă va relaxa.

2.

Includeţi salata verde în meniul cinei. Lăptucile conţin lactucarium, substanţă cu proprietăţi sedative care ajută creierul să se relaxeze. Puteţi face un ceai de lăptuci pe care să-l beţi înainte de culcare.

3. Organismul are nevoie de vitamina B6 pentru a produce melatonină şi serotonină. Alimente bogate în B6 sunt tonul, somonul, halibutul, usturoiul crud şi fisticul.

4. Unele alimente cu un index glicemic ridicat, cum sunt pâinea şi pastele, pot induce somnul. Acest lucru se întâmplă pentru că după consumarea acestor alimente nivelul glicemiei şi insulinei din sânge creşte în mod natural, iar după scăderea acestuia se instalează o stare de somnolenţă.
În mod normal, în timpul zilei organismul are nevoie de un nivel stabil al glicemiei şi insulinei, pentru a evita schimbările de stare şi energie, dar dacă scopul este un somn bun, aceste alimente ar putea ajuta.

5. Ceaiul de muşeţel conţine glicină, substanţă ce relaxează sistemul nervos şi muşchii şi poate funcţiona ca un sedativ uşor, reducând starile anxioase.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod