10 reguli ca să te fereşti de indigestie

Pentru a evita problemele digestive cu ocazia sărbătorilor de Paşte trebuie să avem grijă la combinaţiile alimentare pe care le facem. Află cum trebuie să mănânci ca să nu ţi se facă rău şi să ajungi la spital!

Pentru a evita problemele digestive cu ocazia sărbătorilor de Paşte trebuie să avem grijă la combinaţiile alimentare pe care le facem. Află cum trebuie să mănânci ca să nu ţi se facă rău şi să ajungi la spital!

 

Simptome care anunţă o indigestie

- dureri abdominale
- arsuri la stomac
- senzaţie de balonare, greaţă, vomă
- frisoane
- exces de gaze intestinale.

 

 

Cum să previi indigestia


1. Nu asocia ouăle umplute cu alcoolul!

Trebuie să ştii că ouăle umplute cu pateuri din carne, ficat sau peşte pentru care se adaugă gustoasa maioneză nu sunt tocmai recomandate, după cum ne spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în nutriţie.

Dar, cum ele se regăsesc în meniul nostru tradiţional de Paşte poţi să mănânci, însă cu măsură şi fără să consumi alcool la masa respectivă. Această combinaţie va îngreuna şi digestia celorlalte alimente pe care le consumi la aceeaşi masă! Alcoolul nu este recomandat în această combinaţie, deoarece se poate declanşa o pancreatită acută. Un mic truc: poţi să prepari maioneza pentru ouăle umplute cu ulei de măsline extravirgin, să pui în jumătăţile de ouă un pateu de linte/năut sau legume fierte (amestecate cu maioneză ca pentru salata boeuf).

2. Nu asocia carnea de miel cu paste, orez, mămăligă, pâine sau cartofi!
Vei evita probleme de digestie care rezultă în urma acestor combinaţii.
Este recomandat să o combini cu legume şi verdeţuti.

3. Evită să consumi multe alimente prăjite!

Încearcă pe cât posibil să eviţi prăjirea alimentelor. De exemplu, pentru carnea de miel alege să o prepari la grătar, cuptor sau înabuşită. Iar dacă ai preparat şi unele bucate prăjite pe masa de Paşte, încearcă să nu le mănânci cu pâine, ci cu salate în diverse combinaţii.

4. Adaugă verdeaţă şi orez integral în drobul de miel pentru a-l face mai uşor digerabil.
Dacă nu îţi place în această combinaţie, atunci încearcă să-l mănânci cu salate pentru a uşura digestia.

5. Mănâncă puţin şi mai des

Este de preferat să mânânci de mai multe ori pe zi în cantităţi mici, decât să mănânci tot la aceeaşi masă.
Păstrează cozonacul, pasca sau prăjiturile pentru o gustare. De exemplu, după masa de prânz, se face o pauza de 2-3 ore, după care poţi să mănânci un desert. Dar, niciodată după masă, deoarece îţi va îngreuna digestia.

6. Singurele fructe indicate după masă sub kiwi şi ananasul

Acestea au rolul de a uşura digestia şi sunt indicate imediat după o masă copioasă. În schimb, toate celelalte fructe trebuie consumate fie dimineaţa pe stomacul gol, fie la 2-3 ore după o masă principală.

7. Prea mult alcool strică!

Alcoolul, fie el şi vin despre care se spune că face bine la digestie nu va face decât să intervină în procesul de digestie, perturbându-l.


8. Nu bea apă în timpul mesei şi nici imediat ce ai terminat de mâncat.
Aşteaptă măcar o jumătate de oră.

9. În cozonacii sau prăjiturile de Paşte, o parte din untul folosit poate fi înlocuit cu suc de mere sau iaurt.

10. Foloseşte smântână cu mai puţină grăsime sau laptele degresat pentru sosuri, prăjituri, ciorbe.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • eva88 pe 23 Apr 2011, 16:23
    mai putin

    Eu cred ca daca mancati normal, nu se intampla nimic.

    1
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod