Studiu. Creşte interesul pentru sport în rândul copiilor din România



Între preferințele băieților se află fotbalul, cu un procent de 31%, urmat de artele marțiale cu 22%, apoi de înot cu 13%. Fetele preferă alte mijloace de a face mișcare, iar în topul preferințelor se află dansul, cu un procent de 25%, urmat de înot cu 13% şi atletism cu un procent de 11%. Fetele din mediul urban nu sunt foarte deschise la ideea practicării sporturilor care îi atrag pe băieți: statisticile ne arată că doar 5% dintre acestea ar practica fotbalul şi doar un firav 2% ar fi interesate de artele marțiale.

Cât despre numărul de ore de sport practicate de copii în timpul unei săptămâni, acesta este de aproximativ 4 ore, indiferent de mediul din care provin copiii sau tipul sportului practic.
Copiii amatori de mișcare fac aproximativ 3,4 ore pe săptămână, pe când cei care practică sport în cadrul unui club sau însoțiți de un antrenor alocă pentru această activitate în jur de 6,4 ore pe săptămână.

Deoarece practicarea unui sport nu necesită doar voință și interes din partea copiilor, ci și resurse financiare din partea părinților, trebuie să menționăm că totalul cheltuielilor lunare dedicate acestei activități urcă la puțin peste 200 lei: 53% din cheltuieli sunt de regulă alocate bunurilor (echipament și articole sportive) în timp ce 47% merg în direcția serviciilor (abonamente, ore de antrenament, antrenori și preparatori fizici, deplasări). 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod