Studiu: Ciocolata le ajută pe femeile la menopauză să nu se îngrașe. Când trebuie consumată

Beneficiile ciocolatei, în special a celei negre, sunt cunoscute de mult timp - de la faptul că este o sursă bună de antioxidanți și până la îmbunătățirea funcționării creierului.
Pe lângă toate acestea, este delicioasă și ne face să ne simțim bine atunci când o mâncăm.

Iar acum, cercetătorii au descoperit un nou beneficiu surprinzător pe care îl are ciocolata, în special asupra femeilor aflate la menopauză.

Oamenii de știință de la Universitatea Murcia din Spania au descoperit că obiceiul de a consuma ciocolată cu lapte dimineața le ajută pe femeile la menopauză să își mențină greutatea.

În timpul studiului, 19 femei, cu o vârstă medie de 52 de ani, au mâncat timp de două săptămâni 100 de grame de ciocolată cu lapte la o oră după ce s-au trezit sau înainte de culcare.
Deși niciunul dintre cele două grupuri nu a acumulat kilograme în plus, doar cele care au mâncat ciocolată dimineața au avut o creștere a arderilor de grăsimi. Acest fapt se datorează cel mai probabil reduceri senzației de foame și a poftei de dulciuri de-a lungul zilei.

Nu contează doar ce mănânci, ci și când mănânci, momentele zilei în care iei mesele fiind un factor important în controlul greutății, au scris cercetătorii în jurnalul de știință Federation of American Societies for Experimental Biology.

Momentele zilei când luăm masa sunt cunoscute ca factori ce afectează “ceasul” intern al organismului.
Obiceiul de a lua seara sau dimineața gustări dulci, bogate în calorii, afectează ceasul biologic al diferitelor organe și țesuturi, și în consecință greutatea și metabolismul.

“Ciocolata cu lapte este recunoscută pentru faptul că duce la creșterea în greutate din cauza conținutului a ridicat de grăsimi, zahăr și a conținutului caloric”, spun specialiștii.

Este important de reținut că studiul a fost realizat pe un număr mic de persoane, de aceea nu este indicat să îți faci un stoc impresionant de ciocolată și să o servești la micul dejun. Însă este o descoperire interesantă, pe care merită să o iei în calcul, mai ales dacă ai o slăbiciune pentru dulciuri.

De asemenea, ciocolata neagră are mult mai multe beneficii decât ciocolata cu lapte sau ciocolată albă.
Conține o concentrație mai mare de cacao și prin urmare de antioxidanți care protejează organismul de inflamație și afecțiunile produse de aceasta. Consumul regulat și moderat de ciocolată neagră ajută la reducerea riscului de apariție a unor afecțiuni cardiace. Anumiți compuși din ciocolata neagră, în special flavonoidele, contribuie la reglarea tensiunii arteriale și la reducerea colesterolului.

Flavonoidele din ciocolata neagră stimulează producția de monoxid de azot în organism. Acesta duce la dilatarea vaselor de sânge, care se lărgesc și îmbunătățesc circulația sanguină și scad tensiunea arterială.

În cadrul unui studiu realizat în anul 2015 s-a analizat efectul consumului de ciocolată în cazul a 60 de persoane cu diabet de tip 2 și tensiune arterială ridicată.
Cercetătorii au descoperit că participanții la studiu care au consumat 25 de grame de ciocolată neagră pe zi, timp de opt săptămâni, au avut o tensiune arterială semnificativ mai mică decât cei care au consumat aceeași cantitate de ciocolată albă.

Pe de altă parte, ciocolata neagră îmbunătățește funcțiile creierului și ajută la prevenirea afecțiunilor neurodegenerative precum bolile Alzheimer și Parkinson. Un studiu din anul 2018, citat de health.com, a arătat că flavonoidele din ciocolata neagră pot stimula neuroplasticitatea, care este abilitatea creierului de a se reface și reorganiza, în special în urma unei afecțiuni sau a unui traumatism.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod