Stii, intr-adevar, sa te relaxezi?

Probabil ca auzi adeseori acest lucru: "Relaxeaza-te...", insotit eventual de "Nu te mai gandi la nimic...". Adevarul este ca suna tentant - cat de mult ne-am dori, cateodata, sa ne golim mintea de orice gand si sa alungam stresul, energia negativa acumulata peste zi... Usor de spus si - bineinteles - nu atat de usor de facut. Recurgi la diverse mijloace in acest scop: masaj, aromaterapie, o baie prelungita, un ceai aromat... Toate aceste mijloace sunt, cu siguranta, eficiente - dar exista si alte procedee in esenta simple, prin care poti ajunge la rezultatul scontat.

Trei motive pentru a te relaxa

Pe termen lung, stresul afecteaza sistemul imunitar si perturba circulatia sangelui spre organele vitale, ceea ce va duce la cresterea vulnerabilitatii tale, expunandu-te la riscul aparitiei bolilor cardiovasculare.

Daca traiesti in permanenta "contra cronometru", la un moment dat iti va deveni imposibil sa mai faci fata tuturor problemelor care apar - sau, daca nu apar probleme (ceea ce este, practic, imposibil), nu vei mai avea energia de a te ocupa de familia ta si de a-i acorda atentia cuvenita.

Relaxarea reduce activitatea de la nivelul centrului emotional al creierului, diminuand astfel riscurile aparitiei anxietatii, depresiei sau caderii nervoase.

Ca regula generala - nu mai incerca sa "le faci pe toate". Nu spune nimeni sa iti neglijezi indatoririle, dar eroismul acesta se poate intoarce la un moment dat impotriva ta. Odata ce vei accepta ca este imposibil sa te ocupi de toate in acelasi timp (si sa finalizezi totul cu bine, cum altfel!), te vei linisti si nu te vei mai simti vinovata. Pana la urma, totul este o chestiune de stabilire a prioritatilor.

Unul dintre motivele pentru care nu putem sa ne relaxam aproape niciodata este tocmai acea voce interioara, pe care o auzim permanent criticandu-ne, zorindu-ne sau determinandu-ne sa analizam la nesfarsit o anumita problema.

De cate ori nu ti s-a intamplat sa nu poti adormi deoarece gandul la prezentarea de saptamana viitoare nu te lasa in pace? Aceasta, in ciuda faptului ca-i acorzi toata atentia, o pregatesti cu minutiozitate si faci tot ceea ce depinde de tine. Atunci, de ce nu poti sa ti-o scoti, pur si simplu, din minte?

Exista un mijloc pe cat de simplu, pe atat de eficient, de a rezolva aceasta problema. Pentru o vreme, ar fi bine sa nu mai dormi pe intuneric; unica alternativa in acest caz este de a inchide ochii... moment in care gandurile tale se vor indrepta automat spre una dintre problemele arzatoare ale zilei.

Lasa o veioza discreta si concentreaza-te asupra unui obiect din jur, indiferent care ar fi acesta, canalizandu-ti toata atentia asupra lui si profund si rar. Cand simti ca esti distrasa, iar gandurile tale se indreapta (pentru a cata oara?) catre prezentarea aceea buclucasa, readu-le inapoi, treptat, spre obiectul atentiei tale. Nici nu vei sti cand ai adormit...

Pariaza pe verde

Nu-ti voi spune acum sa-ti transformi locuinta (sau biroul) in ceva asemanator organizatiilor non guvernamentale de protectie a mediului... Dar, pe cat posibil, incearca sa ai in jur obiecte in aceasta culoare - sau, de ce nu, sa te imbraci in verde intr-o zi despre care stii ca va fi foarte solicitanta. O serie de studii realizate in Statele Unite ale Americii au demonstrat ca aceasta culoare nu numai ca te ajuta sa te linistesti, dar imbunatateste si capacitatea de concentrare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod