David Raichlen, profesor asociat de antropologie şi expert în alergare la Universitatea din Arizona a colaborat la această cercetare cu Gene Alexander, profesor de de fiziologie şi neuroştiinţe în cadrul aceleiaşi universităţi, care studiază îmbătrânirea creierului şi boala Alzheimer.
"Unul dintre motivele care au dus la această colaborare a fost faptul că în ultimii 15 ani s-a înregistrat o proliferare a studiilor care au demonstrat că activitatea fizică poate avea un impact benefic asupra creierului, însă mare parte dintre aceste lucrări s-au concentrat pe adulţii cu vârstă înaintată", a explicat Raichlen potrivit sursei citate.
Acesta a adăugat că aceste aspecte nu au fost studiate şi în cazul tinerilor şi că "este important să înţelegem ce se întâmplă în creier la vârste mai fragede".
"Zonele din creierele alergătorilor unde am observat o conectivitate mai mare sunt şi cele care au de suferit pe măsură ce îmbătrânim, astfel că apare întrebarea dacă a fi activ în tinereţe poate fi un lucru benefic şi poate oferi un fel de rezistenţă în faţa efectelor îmbătrânirii şi bolilor", a declarat Alexander.
Studii anterioare au demonstrat că activităţi care necesită un bun control motric, precum cântatul la un instrument muzical, sau pentru care este nevoie de o foarte bună coordonare ochi-mână, cum ar fi jocul de golf, pot avea urmări asupra structurii şi funcţionării creierului.
Totuşi, au fost realizate foarte puţine cercetări în privinţa efectului activităţilor atletice repetitive care nu necesită un control motric atât de precis, precum alergarea. Descoperirea celor doi oameni de ştiinţă sugerează că aceste tipuri de activităţi pot avea un efect similar.
Foto: Depositphotos
Posteaza comentariu