Pe lângă un regim alimentar echilibrat, consumul de apă şi evitarea dulciurilor/produselor făinoase, exerciţiile cardio sunt foarte importante dacă vrei să scapi de depunerile de grăsime din această zonă. În procesul de slăbire, foarte multe femei se confruntă cu probleme atunci când vine vorba despre grăsimea de pe coapse sau cea care se depune la nivelul abdomenului. Cu toate că aceste zone necesită o atenţie sporită şi mai multă răbdare pentru a vedea rezultate nu trebuie să te descurajezi şi să continui cu un program regulat de sport, având grijă şi la alimentaţia ta zilnică.
Reguli de alimentaţie care te ajută să scapi de grăsimea de pe coapse
- Consumă mai puţini carbohidraţi, iar în general alege-i pe cei complecşi din legume, verdeţuri şi cereale integrale. Evită cartofii, porumbul, pâinea şi orice alt produs care conţine făină rafinată.
- Evită sucurile de fructe şi optează pentru 2 porţii de fructe proaspete pe zi.
- Evită dulciurile procesate din comerţ şi alege mai degrabă fructele uscate (în cantităţi mici) sau o bucată de ciocolată neagră pentru a potoli pofta de dulce.
- Consumă proteine din carne de vită, peşte, carne de curcan, carne de pui, ouă şi lactate.
Cele mai bune exerciţii pentru coapse
Acestea te vor ajuta să scapi de grăsimea inestetică din această zonă. Însă trebuie să reţii că este foarte important ca aceste exerciţii să fie făcute cu regularitate. Genuflexiunile, fandările, extensiile sunt exerciţii la care poţi apela abia după ce ai dat jos grăsimea de pe coapse, deoarece ele lucrează musculatura din această. De aceea, pentru început, cele mai bune exerciţii pentru coapse vor fi cele cardio care accelerează arderea grăsimilor, fără să lucreze în mod special doar zona coapselor.
1. Cyclingul
Este unul dintre cele mai eficiente antrenamente care te ajută să arzi multe calorii. Încearcă să mergi măcar la 1-2 clase de cycling pe săptămănă, deoarece acest tip de antrenament te ajută să arzi foarte multe calorii.
Cyclingul este un program cardio intens în care pedalezi timp de o oră coordonată de un instructor care îţi spune când să măreşti sau să reduci rezistenţa din pedale. Reţine că o oră de cycling te poate ajuta să arzi între 500 şi 1000 de calorii dacă ai rezistenţă şi respecţi instrucţiunile antrenorului.
Posteaza comentariu