Ce-ţi lipseşte ca să slăbeşti? – Care este Veriga Lipsă?

Acum am 75 kg. Dar în aprilie 2010 aveam 110 kg şi mă aflam la capătul a peste 8 ani în care am încercat de mai multe ori să scap de kilogramele pe care le aveam în plus. Ciudat mi se părea

Acum am 75 kg. Dar în aprilie 2010 aveam 110 kg şi mă aflam la capătul a peste 8 ani în care am încercat de mai multe ori să scap de kilogramele pe care le aveam în plus. Ciudat mi se părea faptul că, deşi am fost mai tot timpul preocupat să slăbesc, nu am reuşit să mă pun în starea de a trece la acţiune, sau în starea de a acţiona în mod corect şi consecvent. Tot timpul m-am lovit de dificultatea de a renunţa la micile, dar foarte realele şi concretele plăceri pe care mi le oferea ataşamentul de anumite alimente şi băuturi dulci.

De câte ori mi-am pus problema de a renunţa la ceva pentru a slăbi, m-am confruntat chiar cu o stare de revoltă: „Cum să renunţ eu la clătite, preferatele mele încă din copilărie, sau la cartofii prăjiti?“. Uneori starea de revolta îmbrăca haina cenuşie a gândurilor legate de destinul implacabil. Mă întrebam revoltat de ce unii manâncă şi beau toate prostiile la orice oră din zi şi din noapte şi nu se îngraşă deloc, iar eu dacă mănânc o felie de pâine pun pe mine 1 kilogram?

De-a lungul anilor am adoptat câteva diete care m-au ajutat să elimin, uneori cu un bun randament, din nedorita grăsime.

Dar după un timp reveneam la vechile obiceiuri şi parcă mă îngrăşam şi mai mult. În acea perioadă am trăit tot timpul cu impresia că nu am găsit încă dieta sau sistemul de slăbire care să aibă efect la mine şi astfel m-am aflat tot timpul într-o perpetuă căutare.

Tot timpul m-am gândit că trebuie să existe un „secret“ şi o dieta „magică“, care deocamdată îmi scapă şi abia după ce le voi afla voi reuşi să-mi ating şi eu obiectivul.

Astfel, când apărea în anturajul meu o persoană despre care aflam că a reuşit să slăbească de curând un anumit număr de kilograme, eram curios să aflu ce anume a făcut acea persoană, ce regim, sau ce dietă a utilizat. După ce discutam cu acea persoană, trăgeam concluzia ba că eu n-o să pot să fac regimul pe care mi-l recomanda pentru ca era prea dur, ba că deja cunoşteam sistemul dar eu nu eram de acord cu acesta pentru ca exista riscul unui dezechilibru nutriţional major, ba consideram că nu dispun de suficient de mult timp peste timpul necesar activităţilor cotidiene, pentru a integra procesul de slăbire respectiv, etc.

Astfel, discuţiile cu persoane care au reuşit să elimine o parte din kilogramele în plus, în loc să mă ajute să găsesc soluţia mult aşteptată, mai mult făceau să-mi scadă încrederea în propriile mele forţe, accentuându-mi starea de neputinţă şi resemnare.

Cred că vă închipuiţi dragi cititori cam prin ce treceam.

Sunt sigur că mulţi dintre cei care aţi citit articolele publicate până acum de mine, vă confruntaţi cu aceeaşi problematică.

Acum nu mai gândesc în acest fel. Acum am înţeles că ceea ce-mi lipsea în trecut nu erau informaţiile cu privire la ce anume să manânc, sau ce exerciţii fizice să fac pentru a elimina grăsimea. Acum am înţeles că ceea ce-mi lipsea era de fapt încrederea în mine că sunt capabil să realizez ceea ce-mi propuneam.

Deci, ceea ce-mi lipsea cu adevărat era voinţa de a trece la acţiune şi de a acţiona în mod corect şi constant.

Carmen Brumă, în cadrul unei emisiuni informative, unde fusese invitată pentru a-şi promova cartea, a relatat că a primit un telefon de la o cunoştinţă, care a felicitat-o pentru cartea apărută, pentru sfaturile bune şi pertinente conţinute în aceasta, dar care după ce şi-a exprimat felicitările a întrebat-o cum să facă să se pună în starea de aplica aceste sfaturi.

Iată că pentru unele persoane, iar eu cred că numărul acestora este foarte mare, problema nu este că nu ştiu ce anume să facă ca să slăbească, ci problema adevărată este lipsa de voinţă.

Problema lipsei de voinţă poate fi combătută prin Pregătirea Psihologică.

Materialul publicat de mine tratează exact această problemă.

Afirm acest lucru cu deplină încredere, pentru că eu însumi am avut acestă problemă, eu însumi am fost unul dintre aceia care au amânat ani de zile trecerea la acţiune prin faptul că-mi spuneam „Lasă că mă apuc de săptămâna viitoare!“, eu însumi am fost în starea în care ştiam că trebuie să încep să aplic schimbări în stilul meu de viaţă, dar nu aveam voinţa necesară.

Deci, când ai de gând să începi un proces de slăbire, fie că vrei să slăbeşi 4-5 kilograme, fie că vrei să slăbeşti 15-20 kilograme sau chiar mai multe, adevărul este că va trebui să aplici stilului tău de viată o serie de schimbări. Foarte multe dintre aceste schimbări sunt arhicunoscute publicului larg, cum ar fi: mese mici şi dese, îmbunătăţirea calităţii hranei, integrarea activităţilor sportive în viaţa noastră. Singurul lucru care lipseşte multora cu adevărat este Voinţa de a trece la acţiune şi de a acţiona corect şi constant.

Astfel iese clar în evidenţă că veriga lipsă din lanţul de acţiuni pe care trebuie să le întreprindem pentru a slăbi într-un mod sănătos şi armonios, este Pregătirea Psihologică, singura care te poate ajuta să-ţi atingi obiectivul fără să te supui unor riscuri inutile.

Pregătirea Psihologică te va ajuta să înţelegi faptul că TU eşti singura persoană care este responsabilă de propria ta fericire şi te va aduce la nivelul în care să crezi cu putere că POŢI SĂ FACI, că VREI SĂ FACI şi mai ales SĂ FACI.

Astfel vă recomand să citiţi, sau după caz să recitiţi întreg materialul scris de mine şi organizat în cele 7 Capitole (aici aveţi link-ul către primul capitol: Capitolul 1 - Cum am fost şi cum sunt acum!), material care ilustrează de fapt propria mea experienţă.

Facebook:
http://www.facebook.com/andreicatalin.stefanescu.5

andrei-catalin
andrei-catalin
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod