Unde apar contradicțiile ?
Cafeaua are peste 1000 de compuși chimici în structura ei, atât substanțe antioxidante de tipul acidului chlorogenic, cât și substanțe care pot crește colesterolul precum diterpenele kahweol și cafestol. Totodată, prin metabolizarea cafeinei în ficat se formează substanțe cu efecte diverse (paraxantina – lipolitic, arde grăsimile, teobromina – vasodilatator ce mărește cantitatea de sânge către mușchi și creier, teofilina – relaxează musculatura bronhiilor, fiind utilă în astm, mărind și eficiența contracțiilor inimii). În același timp, cafeaua crește nivelele de adrenalină și noradrenalină (hormoni de stres, ce pregătesc organismul pentru răspunsul ‘fugă-luptă’), dar și de dopamină și serotonină (importanți mediatori la nivel cerebral).
Toate aceste substanțe sunt și ele metabolizate diferit în funcție de organismul (geneticul) fiecaruia dintre noi, dar și de bolile pe care le avem sau de medicamentele pe care le consumăm. Astfel, la un adult sănătos, timpul de înjumătățire al cafeinei – timpul necesar corpului pentru a elimina jumătate din cantitatea de cafeină consumată la un anumit moment (T1/2) este de aproximativ 3-4 ore. (1) O femeie ce folosește anticoncepționale are acest T1/2 de 5-10 ore, iar o femeie gravidă 9-11 ore. (2) La bolnavii cu afectare severă a ficatului cafeina se acumulează în corp și nu poate fi metabolizată (T1/2 este 96 ore), iar la un nou-născut T1/2 este 30 de ore. (3)
În aceste condiții, a cauta în cafea un factor de risc sau protecție pentru BCI nu este ușor.
Majoritatea studiilor publicate în ultimii ani au ajuns la o concluzie surprinzatoare pentru mulți dintre noi.
Cafeaua nu crește riscul de boală cardiovasculară. Spre exemplu, un studiu canadian din 2007 al Departmentului pentru Științe Nutriționale din cadrul Universității din Toronto a concluzionat că există efecte protective ale consumului de cafea în privința BCI. Cercetătorii au concluzionat că acest efect se datorează cel mai probabil antioxidanților din cafea. (4) O metaanaliză italiană realizată de Universitatea din Florența a arătat că un consum de 2 cupe de cafea pe zi nu crește riscul de BCI. În această metaanaliză au fost incluse studii de cohortă ce au urmărit 403.631 de oameni pe un interval de timp aflat între 3 și 44 ani ( deci unele studii au fost pe termen mai scurt, altele pe termen lung, în principiu până când subiecții au dezvoltat BCI sau până la deces). Cu toate acestea, cercetătorii au observat că mai mult de 4 cești de cafea pe zi cresc cu aproximativ 83% riscul de BCI, deci și în acest caz moderația este cheia. (5)Cum ne influențează diferențele individuale (genele) ?
Un studiu finlandez realizat de Universitatea din Kuopio a urmărit un numar de 78 de oameni timp de 13 ani. El a arătat că unii indivizi au un ‘polimorfism funcțional’ al unei gene ce codifică enzima numită catecol-o-metil-transferază (COMT), fapt ce determină o funcționare deficitară a acestei enzime. COMT metabolizează adrenalina. Cofeina crește nivelul de adrenalină din sânge de aproximativ 2 ori la indivizii ce consumă 800ml de cafea zilnic, față de cei ce nu consumă. Aceasta creștere poate dispărea prin adaptarea la consumul de cafea în 1-4 zile, dar toleranța poate să dispară imediat, în 12 ore de abstinență de la cafea – indiferent dacă aveam sau nu enzimele cu activitate scăzută.
Anumite studii arătaseră că unii mari băutori de cafea au risc mai mare de a face infarct miocardic acut (IMA). Pentru acest risc mai mare de infarct au fost considerate răspunzătoare adrenalina și noradrenalina ce cresc semnificativ după ingestia de cafea. Cercetătorii finlandezi au observat că un om care bea aproximativ 820 ml de cafea pe zi (mare băutor) și are polimorfismul genetic ce determină o activitate scăzută a enzimei COMT are un risc de IMA în medie cu 221% mai mare față de aceia care nu au polimorfismul genetic. Riscul maximal este cu până la 742% mai mare. Cu toate acestea, un consum mai mic – 400ml sau între 400 – 800ml nu a arătat un risc mai mare la cei cu polimorfism genetic față de cei ce nu au enzima deficitară. Studiul mai menționează ca aproximativ 25% din populația caucaziană are COMT cu activitate scazută.(6)Rezultate bune în privința Infactului miocardic vin și de la Harvard. Astfel, un studiu al renumitei Universități arată ca un consum moderat de cafea poate chiar să scadă riscul de IMA. Cercetătorii au urmărit un numar de 165896 femei suedeze, cu vârste cuprinse între 40-74 ani, în perioada 1997 – 2002. În acești 6 ani au fost înregistrate 459 cazuri de IMA. Cercetătorii au descoperit că femeile ce consumau 2-3 cupe de cafea pe zi aveau un risc cu 35% mai mic de IMA, comparat cu cele ce consumau între 0-4 cești de cafea pe săptămână. (7)
Un studiu realizat tot de Universitatea Harvard a urmărit 44005 de bărbați și 84488 de femei pe o perioadă de 14 ani și a concluzionat că nu există legătură între consumul de cafea și aparitia BCI. Din contră, un consum de 2-3 cupe de cafea pe zi a scăzut riscul relativ de BCI cu 16%. (8) Cafeaua nu crește nici riscul de fibrilație atrială sau fluter (aritmii), așa cum arată un studiu danez.
(9)Cu toate acestea, consumul crescut de cafea crește ușor tensiunea arterială. Astfel, o metaanaliză a cercetătorilor olandezi de la Universitatea Wageningen a arătat ca un consum mediu de 725ml de cafea zilnic va crește tensiunea arterială în medie astfel : tensiunea sistolică (valoarea mare) cu 1.22 mmHg iar cea diastolică (valoarea mai mică) cu 0.49 mmHg . Cercetătorii au stabilit astfel că există o creștere a tensiunii arteriale la un consum mediu de cafea pe termen lung, dar această creștere este ‘neglijabilă’. (10)
Cu toate acestea, cercetătorii au avertizat că, ținând cont de larga răspândire a consumului de cafea și de existența multor bolnavi hipertensivi nediagnosticati, chiar și o modestă creștere a nivelului tensiunii poate avea consecințe importante la nivel populațional. Hipertensiunea arterială este un factor de risc suplimentar pentru IMA, AVC(accident vascular cerebral), BCI, dar și pentru afectare oculară sau renală.
Un alt factor al bolilor de inimă este diabetul. El crește semnificativ riscul de IMA, BCI, AVC, insuficiența renală și boli oculare (retinopatie diabetică). Cafeaua scade riscul de diabet de tip 2 (DZII), după cum arată cercetări realizate în ultimii ani. Astfel, un studiu din decembrie 2006 realizat de Departmentul de Epidemiologie și Promovare a Sănătății al Institutului de Sănătate Publică din Helsinki a arătat că un consum de mai mare sau egal cu 3 cupe de cafea pe zi scade riscul de DZII cu 25%. (11)
Concluzii și recomandări
Pe baza acestor studii nu se poate concluziona că un consum moderat de cafea poate cauza boala de inimă. De fapt, 2-3 cupe de cafea pe zi ar putea avea un efect pozitiv în privinta BCI, putând reduce riscul de IMA cu 30%. Totodată, ar putea scădea riscul DZII cu 25%.
Mai mult de 4 cupe de cafea pe zi pot crește riscul de BCI cu 83%.Doctor Andrei Laslău
http://www.andreilaslau.ro/
https://www.facebook.com/drlaslauandrei
Bibliografie
1) Eur J Clin Pharmacol. 1981;21(1):45-52. Plasma and salivary pharmacokinetics of caffeine in man.
2) Biomed Biochim Acta. 1985;44(7-8):1189-99. [Determination of caffeine and metamizole elimination in pregnancy and after delivery as an in vivo method for characterization of various cytochrome p-450 dependent biotransformation reactions]
3) Orthomolecular Psychiatry, Volume 10, Number 3, 1981, Pp. 202-211 Caffeine: Psychological Effects, Use and Abuse
4) Curr Opin Lipidol. 2007 Feb;18(1):13-9. Coffee, caffeine, and coronary heart disease.
5) Nutr Metab Cardiovasc Dis. 2007 Mar;17(3):209-23. Epub 2006 Dec 5. Coffee consumption and risk of coronary heart disease: a meta-analysis.
6) PLoS ONE. 2006 Dec 27;1:e117.Catechol-o-methyltransferase gene polymorphism modifies the effect of coffee intake on incidence of acute coronary events.
7) Am J Epidemiol. 2007 Feb 1;165(3):288-93. Epub 2006 Nov 16.Coffee consumption and risk of myocardial infarction among older Swedish women.
8. Circulation. 2006 May 2;113(17):2045-53. Epub 2006 Apr 24. Coffee Consumption and Coronary Heart Disease in Men and Women
9) Am J Clin Nutr. 2005 Mar;81(3):578-82 Caffeine and risk of atrial fibrillation or flutter: the Danish Diet, Cancer, and Health Study.
10) J Hypertens. 2005 May;23(5):921-8. Blood pressure response to chronic intake of coffee and caffeine: a meta-analysis of randomized controlled trials.
11) Int J Obes (Lond). 2006 Dec;30(12):1742-9. Epub 2006 Apr 25.Joint association of coffee consumption and other factors to the risk of type 2 diabetes: a prospective study in Finland.